zebra in alb si negru

 

          Si e dificil sa traiesti in Romania..sau poate e atat de interesant prin misterul si lipsa de cunoastere a intamplarii de maine..Imi place sa ma plimb pe strazi, sunt doar eu cu mine si merg cu pasii mei fara sa las pe cineva in urma..merg lin sau grabit si imi acord cateva minute sa observ pe cei din jurul meu ..unii merg atat de stresati, sunt atat de ingandurati, se aud claxoane si injuraturi pe strazi, soferii nu mai au rabdare sa traverseze batranii zebra, copii nu mai sunt pe strazi se afunda in tehnologie sau cei care sunt pe strazi cersesc, sau sunt violenti sau sunt schimbati total, nu sunt copii..societatea i-a schimbat..

        Intr-o zi a venit la mine un pusti de 10 ani cu flori, cum deja suntem intoxicati cu asta la fiecare pas.."Imi dai si mie un leu domnisoara?" ii zic ca nu am ca..zau i-as da bani daca as sti ca nu isi cumpara tigari sau alcool de ei sau pur si simplu ii cheltuie fara cap..Si ne trezim cu un ras in fata si injuratura caci nu i-am luat floarea, care pana la urma, e furata sau nu? Azi am vazut un batran cu barba mare alba. merg printre oamenii grabiti pe drum.Tinea sub mana un mastodont de casetofon care tipa a muzica populara.Oare doar asta i-a mai ramas? Unii chiar nu au ce manca, si sunt mica parte reala care sta sub cerul liber si restul care supravietuiesc de p o zi pe alta si isi calculeaza fiecare banut, nu mai pot sa se bucure de fericile vietii..E atat de neagra viata, de ce sa ne-o mai facem si noi.Eu ma rog sa nu sfarsesc asa, sa nu uit sa ma bucur d ea, oricat d greu mi-ar fi, in stilul meu, pentru cine sunt inteleasa, pentru cine sunt iubita si respectata, pentru cine sunt eu.Incep sa il stimez pe dn.prof. Alin Gavreliuc, poate nu degeaba am ramas cu sociala 1 pentru anul viitor, poate ca nu degeaba unele lucruri se intampla si isi au rostul lor.Sa inteleg societatea, sa aplic statistici si sa ajut oameni?e si asta o posibilitate de expansiune a mintii, dar nu lucru continuu, nu-mi plac cifrele.Cat de complex e totul..
       

N-AM STIUT

      

 N-AM STIUT

Duminica, 19.06.11

      Nu merge.Oricat as incerca.Nu’s Veta, Maria sau alta persoana, dar mai cu seama Veta.

    Fiecare fuge de responsabilitate.Se ascunde cu un deget dupa soare.Ori altii sunt prea obositi ca sa mai lupte, ceilalti preaa indurerati ca sa mai spere, in noul loc sa viseze.

    De ce nu ne-am dat seama cat de greu iti e? Cat tanjeai dupa dragostea mea, dragostea lui, dragostea noastra?!As face orice sa nu fi fost atat de oarba.Nimic nu-i garantat pe lumea asta, nici macar noi.Stim cand murim, stim ce facem maine, la anul?

    Plina de plase si cu capul-n nori, reproducand in minte imaginile fericite.Mult prea tarziu.Total prea de nesuportat.Unde e lumea buna?!Unde e iubirea?!Unde sunt ei, unde suntem noi ?!Ne-am spart oglinzile sa nu ne mai vedem chipurile, ne sperie.Ne sperie tot ce nu cunoastem sau ce nu am crezut ca se poate intampla, ca ne putem afla.

     Batranii sunt inceti.Repeta aceleasi cuvinte, crezand ca tu le-ai uitat.Si drama lor e drama noastra.Si toate vietile, ale noastre. Si le sti pe de rost.Le vezi chipurile de dupa ferestre si plangi cand te gandesti cat inseamna ei pentru tine.Putini sunt cei care iau mana batranului si o duc la obraz in semn de recunostinta, dar si mai putini sunt cei care au batrani valorosi alaturi de care si-au format o relatie indestructibila, ca noi.Cand i-am zambit ultima data batranului de langa noi si l-am luat in brate?

    Suntem tristi.Compatimitori.Uitati de sine si de lume.Toti interesati, toti nepasatori.Batranii singuri cauta companie.Nu stiu ca unii sunt ursi, ca unii sunt oameni.Ca acei ursi vin doar la miere, la bogatie, iar ceilalti, oamenii, vin de fapt, doar la ei, ca mierea nu conteaza, ca ce-i important e relatia si atat.Ii indruma.Batranii sunt de fapt copii, copii in varsta, copii care depind de tine, vor acadele, sa fii cu ei, sa lucrezi ptr ei.Vor marea cu sarea, vor totul sau nimic.Uneori uita sa creada, isi intind mainile-nspre noi, privesc blajin si fix..si..nu primesc nimic.Ecoul suferintei lor nu se aude, doar ceasul care ticaie ii fac sa vibreze de teama.Sunt mici.Se cred nefolositori si sufera.Privesc in gol si sunt numai ei.Vor doar iubire.In schimb au primit uitare.Vor doar protectie.In schimb au primit campia nuda.Aspira la masa rotunda.In schimb nu e decat patrata, iar familia..lipseste.

    De cate ori nu ai simtit masa ca e patrata?De cate ori nu am lipsit, iar eu..am uitat sa-ti zambesc?De cate ori uitam ca timpul trece, si pravalia se inchide?

     Nu stiu cum ai putut suporta, e greu cu el.Te admir.Te iubesc.Continui sa fi eroina mea.Cararile mele au pasii tai si ai mamei.Baza a tatalui.Voi sunteti combustia ce ma avanta-n fiecare zi in realitate.Sa fiu puternica.Sa nu ma doara atunci cand sunt singura, cand mai nou, iubirea celor doi e segmentata.

     Acum invat viata si viata ma invata pe mine.Invat cum sa fiu responsabila, cum sa fiu matura.Sa nu uit ce a fost, sa cred in ce va veni.

     Ai fost curajoasa.Intr-o lume nebuna.Ai condus orchestra cu o maiestrie de invidiat, desi randurile erau risipite, nótele haotice, uneori, instruméntele prea grele.Dar cantam.Duceam cantecul mai departe si te priveam cu mandrie.Insa odata ce ai plecat, nótele au incetat sa mai cante.Au tacut.Au tacut ca pianul ce incearca sa cante, dar claviatura nu merge.Notele s-au dizolvat.Si noul dirijor conduce orchestra stramb si nótele scartaie, melodía doare, melodía enerveaza.

      Adeptii formatiei, fieare isi impune propriul stil, propria parere si personalitate.Dar pentru ca vor binele, cred, parca, parca, duc povestea mai departe.Nu stiu sa cant.Totdeuna am fost afoana.Dar pentru tine si pentru cei din orchestra am sa compun cel mai frumos cant posibil.Eu.Viata mea.Vrabia pe o creanga , sa fie fericita, sa fie mandra.Sa fie ei entuziasmati.Sa gandeasca pentru toti.Sa renunte toti la interese.

    Si-o sa zburam cu totii spre propriile vise, planuri, dar ne vom intalnii mereu in acelasi loc de aici, aceasi intersectie de acum.Caci toti suntem aproape.Toti suntem departe.Nimeni nu se poate ascunde.

    

Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

I . Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

     

      Doamne,

     Incep un dialog cu Tine, prin cuvinte simple, asa cum ne-ai invatat pe fiecare dintre noi, simplitate.

Deci, pentru noi toti Doamne :

- De ce am uitat sa fim fericiti si ne-ai lasat sa ne pierdem in vanitate?Tu ai creat lumea  in dar pentru noi, iar acum, Tu esti multumit  cu adevarat de cadourile care ti le facem?De ce ne lasi sa fim prosti?

- Iti place Doamne, cand uitam sa venim la Biserica?Cand uitam sa vorbim cu Tine, uitam de Tine?Cand uitam sa ne bucuram cu adevarat de viata?Care e scopul?

- De ce lasi suferinta pe Pamant si durere in jurul oamenilor?Ne lasi sa fim noi tari, prin noi, fara sa ne indrumi?

- De ce Doamne, copii de pe strazi, sunt necajiti si n-au unde sa doarma, iar altii au atatea?De ce exista diferinte intre noi?De ce exista sentimente precum : ura, invidia si resentimentele?

- Noi ne-am nascut ca sa fim fericiti si sa facem si pe altii fericiti, de ce Tu, Doamne, ai ales sa ii pui la incercare pe cei care vor sa fie cu adevarat fericiti?

- Crezi in noi atat de tare, incat ne lasi sa ne lovim singuri de pragul de sus si apoi abia sa ne dam seama ce simtim cu adevarat ¿

- Cand Ai creat Lumea, nu era decat natura curata, aerul proaspat, apa cristalina si animale ce Te incantau?De ce ai permis sa o distrugem, sa uitam unde am crescut inainte, sa construim cladiri, sa taiem copaci, suflete, sa iti mutilam opera ?

- De ce ai permis sa uitam de familie, de noi insine, pentru efemeritate?

-Unde mai este bucuria omului, in a-si revedea familia aproape?Bunica, mama, tata, bunic s.a., de ce Doamne, ii lasi sa fie departe de casa? Sau sa fie invizibili pentru unii, sa fie tratati ca ultimii oameni?

-De ce Doamne, nu lasi iubire, acolo unde e necesara iubirea, de ce apare cearta si minciuna?De ce, daca doi oameni se inteleg bine, trebuie sa apara nefericirea?De ce lasi depresia?

- De ce ne pui la incercare caracterul aparent puternic , prin situatii carora Sti bine ca nu le putem ceda sau le cedam, dar apoi avem carácter slab?

-Mi-ar placea sa despic firul in patru si sa imi imaginez o lume fericita in adevarul sens al cuvantului, sa vad o lume simpla, la o masa simpla si imbracati simplu, sa ii aud vorbind cu calm, mancand mancaruri nesofisticate, band bauturi de-ale casei, spunand bancuri, imbratisandu-se unul pe altul.Sa cred ca exista naivitate, iubire adevarata, fara sa apara alte teme colaterale.De ce Doamne, nu permiti, ca lumea sa se reuneasca impreuna la masa, sa se bucure unul de altul, asa cum este normal?De ce ne lasi impartiti, de ce ne lasi nepasatori?

- De ce lasi marea sa devina rosie, pentru ce uitam de sunetul ei de  iubirea ei sincera?

-- Pentru ce ai creat florile daca uitam de mirosul lor, prietenii, daca uitam nr lor intr-un colt de agenda, iubitul /a daca ne face sa suferim, oamenii daca dispar, in cele din urma?

- De ce uitam, sa ne bucuram de rasarit, de apus, de persoana care ne iese in cale, de bucuria persoanei iubite, de jocurile de demult ale copilariei, de visele din noi, de noi?

-De ce ne tremura picioarele cand vrem sa spunem “Imi pare rau”, “Te iubesc” sau “Chiar insemni ceva pentru mine” ¿

-De ce atunci cand plangem nu e nimeni langa noi, sau e in mod indiferent? De ce nu exista decat putini oameni alaturi de care sa te bucuri pe deplin, sa razi , sa plangi, sa dansezi, sa canti, sa alergi, sa vorbesti, sa iti spui ingrijorarile, planurile, sa te scufunzi in bratelele lor, sa ii privesti in ochi, sa le atingi chipul, sa ii iei in suflet si sa le spui ca nu vrei sa ii mai lasi sa plece?

- De ce uneori,  cand ne simtim neintelesi si foarte stresati,  uitam ca te avem pe Tine?

- De ce ne eschivam sa spunem ce simtim?De ce nu suntem noi, de ce suntem reci si duri?

- De ce uitam sa Iti multumim cand ni se intampla un lucru bun?De ce nu simtim recunostiinta?

- Poate ca auzi cand vrem sa iti multumim pentru fiecare floare si poate chiar necaz, caci ne-a intarit, dar nu Te auzim noi.

- Iti multumesc pentru fiecare dimineata cand m-am trezit alaturi de ea, cand imi erau acele clipe speciale, alaturi de ei.Vreau sa iti multumesc, pentru fiecare data cand am putut sa imi iau pe mine straie simple de tara, cand am putut sa o ajut in gradina, cand ma bucuram de zambetul ei, cand nu credeam ca o pot pierde.Sa iti multumesc pentru prietenii mei, care inseamna enorm pentru mine, sa iti multumesc pentru ei doi, caci sunt ai mei.Si pentru toate care au sa vina.

- Te rog sa ii lasi si pe ei sa iti multumeasca, pentru ca au multe sa-ti spuna.

-  Si totusi, de ce nu stim sa dormim in iarba, sa stam in copaci, sa mergem  cu ochii inchisi spre un drum necunoscut?

- De ce nu stim sa deschidem bratele in fata provocarilor?In fata usilor?De ce le lasi deschise daca nu stim sa pasim prin ele?

- De ce lasi geamurile deschise daca nu stim sa ne uitam spre copaci?

 -Pentru ce suntem rai, daca exista iubirea?

 II. Scrisoare catre tata, 

                  Draga tati, 

                 

                           

                         Mie putin rusine, pentru ca nu stiu cu ce sa incep, habar nu am ce sa iti zic, ce sa exprim.As putea sa incep prin a spune ca sunt fericita, asta datorita faptului ca relatia noastra a inceput sa se schimbe, chiar daca nu foarte mult e un progres.Stiu ca tie greu fara mama ta, caci atat pentru tine cat si pentru mine a fost mai mult decat importanta, stiu si ca din cauza asta nu iti prea vine sa mergi in cartierul ala, stiu ca iti amintesti o gramada de chestii si eu stiu ce am zis. Dar stiu acum, ca suntem noi doi si asta e tot ce conteaza si imi doresc ca totul sa evolueze si mai mult si si mai bine. Nu imi place ca inca ne lipseste timpul, ca desi stam in acelasi loc, abia ne intalnim, ca de multe ori, abia ne vorbim si suntem prea obositi ca sa ducem un dialog pana la capat, dar  de cele mai multe ori, ar trebui sa fie exact invers, sa nu uitam ca timpul zboara, oportunitatiile dispar si nu vreau sa mi se mai intample sa plec fara sa ofer o imbratisare, fara sa spun cat de mult te iubesc si insemni pentru mine.Cat de mult iti multumesc; nu mai vreau sa regret dupa aceea ca nu am spus toate astea si sa ma invinovatesc continuu.

[...se continua]

                     

Ceasul care isi schimba anotimpul...

 
                 Ma uitam pe Facebook, nu mai prea scriu pe el, dar imi place sa vizionez ce-i mai nou...da, deci vizionam ce era nou si am dat peste poze de banchet a promotiei de anul acesta (2011) si mi-am amintit ca eu anul viitor voi termina facultatea, ca acum o saptamana stateam in fata facultatii si ma uitam la cei care erau stransi acolo si isi aruncau tocile deasupra capului inspre cer...si ma imaginam pe mine la anul facand acelasi lucru..ma imginam plangand alaturi de cretinele mele, de lumea mea, de satra mea, de colegii mei, de cei de langa mine, de familia mea langa mine...Imi venea sa rad isteric, pentru ca stiam ca toca ce o voi arunca la anul inspre cer va fi in semn de fericire ca am reusit sa termin facultatea, ca voi fi absolventa si ca ea va fi mandra de mine, ei vor si mandri de mine si eu la fel...Dar cel mai mult o voi arunca cu toata puterea, in sus, pentru bunica mea, sa vada de acolo ca are motive de bucurie si ca orideunde as fi ea se va bucura impreuna cu mine..Imi va fi usor poate sa imbratisez ceva ce nu exista, dar doar din cauza asta s-a inventat puterea dragostei...Ma gandeam ce repede trece timpul si  nimeni nu stie sa se bucure in realitate de el..Uitam sa fim fericiti, suntem prea stresati...

 Stiu doar ca vom merge mai departe, no grupul nostru, mergand spre un viitor deosebit in psihologie sau orice altceva, numai acel ceva sa ne tina impreuna...mereu..orice ar fi,oricand la orice ora, in orice zi sau circumstanta...cu viitori, copii, soti, familie, mereu impreuna toti, mereu speciali...V-ati prins..Da voi :)

M, you know :)...

For my band, with love :).

Fata merge pe jos....

  E un cliseu, o dorinta, o absurditate, o libertate neinteleasa ceva care sti numai tu ca e special si nimeni poate nu are sa te inteleaga de ce ai chef sa mergi pe "jos".Asta poate pentru ca ne place tuturora simplitatea, sa simtim talpile lipite de pamant adica "talpile" lipite de ce ne face sa fim fericiti cu adevarat, sa fim mai aproape de visele noastre, de placeri, de gandurile ascunse care nici nu ne-au trecut prin cap ca le-am putea avea si in felul acesta am putea protesta in fata lumii prin "datul din picioare" si sa aratam ca nu suntem de acord cu lumea, caci lumea nu e cea care ne decide soarta.Daca am vrea sa protestam, sa ne urmam drumul si sa facem orice pentru a ne indeplini idealurile inevitabil am simtii cum vinovatia ne cuprinde, pentru ca ei raman in spatele nostru si noi nu facem altceva decat sa ne distram fara sa ne gandim la ei, la ratiunea care zice "taci si fa asa cum zic ei".Eu una ma simt vinovata, pentru ca fac toate astea.Ca vreau sa fiu libera, ca vreau sa merg pe "jos" cu dramul meu de demnitate, cu prietenii mei de suflet alaturi, n-am chef sa zic adevarati pentru ca nici nu stiu cuvantul asta, le zic de suflet, pentru ca stiu ca intr-un fel sau altul sunt si eu asa pentru ei.E mai ok sa fi realist decat pragmatic.
                As vrea sa fi aici, alaturi de mine, sa simtim impreuna dorinta de a merge pe jos, sa ne bucuram de viata asa cum numai noi stim si sa imi dai doua palme pozitive cand te intorci din capitala, sa numai fiu atat de afectata incat sa ma intreb cu naiba as putea sa ies din asta.Sa ma divid.Te poti divide intre oamenii care-i iubesti?Nu-i cea mai absurda lege din Univers?Ce am sa fac cand imi vad de viata mea si pe partea sentimentala, am sa simt vinovata de fiecare data cand ies undeva, cand simt ca sunt fericita, sa cred ca fericirea asta nu imi corespunde, iar acuma daca m-ar auzi psiholoaga mi-ar tipa in ureche si mi-ar spune sa-mi revin, pentru ca eu am grija de capatul meu de relatie, dar ca si cel de langa mine, trebuie sa faca la fel si nu ii pot impune asta.M-as simti ca i-as trada, daca eu as fi fericita si ei nu ?Daca sunt singuri si nu au cine convietui asa cum se merita?Sa simt tristetea ca nimic nu-i ca inainte?Ce pot sa fac.Ma intreb si daca postul asta isi are farmecul, pe langa faptul ca imi zic gandurile...

      Parinti si copii...mergeti pe jos..simtiti viata asa cum vreti sa o sarbatoriti ca traiti..bani nu va gadila sufletul la o imbratisare, o sarutare, o soapta spusa la ureche, la o nevorbitoare petrecere cu cei care ii adori, la cuvantul iubire, la campia infinita ce te asteapta in fata sa o simti, sa-ti vibreze pamantul sub picioare, sa tipi cat de tin plamanii de tare, ca sunt beat/a de fericire, la ce te face sa fii cu adevarat liber, asa cum face viata simpla, simplitatea, ca al naibii de dependenti devenim la bani si ei nu fac fericirea, ei o doar intretin..Nu depasiti limita cu ei...Mergeti pe jos si simtiti cum sunteti liberi, fara sa va pese de reguli, de buna purtare, de mai multe ori in viata fi viking si ai sa ramai intreg..sufleteste:) Nu fiti prosti si va inglobati in bani, in lucruri efemere, in cartonase galbene din lipsa proiectelor neterminate la termen, in durerea facuta de ghiara tradarii, suferintei, in nisipul tare ce te impunge in talpa caci ai suparari zilnice..Ia-ti 5 minute pe zi, cu tine insati, uita de restul lumii si regaseste in plenitudinea ta, nu incerca sa iti culegi ramasitele de pe jos, decat cand e prea tarziu si nu mai ai "lipici"...Priveste adanc in tine si afla ce iti doresti..Eu nu imi doresc decat sa numai fiu "vinovata" ca vreau sa fiu fericita...Absurditatea vinovatiei asteia nu vine decat din principiile create din solidaritate, din relatia puternica cu celalalt, dar eu parca, as fi convinsa ca el n-ar tipa daca am fi fericiti...sau poate ca da si ar fi dezamagit, ma rog...Haide-ti la un dialog interior?Ce vrem, fericire sau nu? De ce sa mai simt vinovata ca ei sunt asa si as face o eroare daca mi-as vedea de viata mea fara sa ii ranesc..poate pentru ca lor le e comod asa, poate n-am ce sa la fac?

Dee, cafeaua te asteapta mereu, sa povestim si sa ne distram cum n-am facut-o niciodata, sa ne indeplinim planurile de pe hartie, sa le vedem realitate in fata ochilor nostrii, conturandu-se in lumea asa cum i-am creonat schita pe coala...Sa fim fericite :)!

Paradoxul zilelor noastre...

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.


[OCTAVIAN PALER]


              Nu ar mai fi loc de cuvinte intr-o poezie atat de atingatoare de suflete.Cel putin stiu ca pe mine m-a facut sa nu uit ce conteaza cu adevarat in viata asta.Deosebit :).

Le troisieme visite....

...Nu am scris totusi cele 80 de liniute..dar suficient cat sa ii citesc vreme de 5 minute...m-a pus sa ii citesc ce am scris, credeam ca va citi ea..eroare..nu le scanez, devine apoi exagerant..

    Deci "Un punct din lista era sa pot merge la psiholog (pot sa spun bifat), apoi imi doresc si vreau sa lupt sa se indeplineasca macar 99%", sa : - imi pastrez ambitia si curajul de a lupta pentru ceea ce vreau indiferent de obstacolele care mi se pun in cale;
                                                - sa-mi reuseasca lucrarea de la SB si sa am un summer job (acum-moment-temporar);
                                                - sa pot sa iau IELTS din iarna, sau cel tarziu, primavara;
                                                - sa imi iau diploma de masaj;
                                                - mi-as dori sa ma pot muta in chirie cu unii colegi ptr ultimul an de facultate, deci sa ii invat pe ai mei cu ideea ca nu sunt egoista daca plec;
                                                - vreau sa plec la anul cu W&T Agency;
                                                - sa ma descurc cu licenta;
                                                - sa particip la un concurs de ciclism;
                                                - sa gasesc persoana care sa ma faca sa ma indragostesc de ea si ea de mine;
                                                - sa fac curs de fotografie, echitatie, cofetar, pictura, etc.
                                                -cand imi merge bine sa nu uit de unde am plecat;
                                                - sa-mi pastrez prietenii din facultate, sa fac bridge jumping....sa plec o vara eu EVS..."
     Am mai vorbit despre temerile mele, despre vise, dorinte, calatorii, despre cam tot ce se regaseste in prima lista postata..

Dupa ce am terminat de citit m-a intrebat legat de chirie, de ce vreau sa ma mut?Cand imi vine cel mai des ideea asta?Si i-am spus cand simt ca nu mai am spatiul meu, cand nu ma pot desfasura eu si trebuie sa ma justific pentru tot, sau cand se contrazic...sau cand aveam problemele cu mine insami..m-a intrebat apoi cum il vad pe cel de care as vrea sa ma indragostesc si am spus ca ce ma intereseaza cel mai mult e sa ma inteleaga, sa ma iubeasca, sa fie plin de viata, nebun, cu umor deosebit, sa fie calm..energic, dar ca as mintii daca nu as spune ca nu mi-as dori sa arate si cat de cat bine..M-a intrebat din nou de mama..restul sedintei am vorbit in cele mai multe cazuri doar de ea..i-am povestit si de iesirea cu "m-ai dezamagit, uita-te ce mizerie e !" si ca ma simteam neputincioasa si rea, cea mai rea, pentru ca nu am facut nimic sa fie bine, dar ca nu vreau sa dau nici in victimizare sau compatimirii ptr mine..m-a intrebat de ce i-am dus flori, de ce o dadacesc atata, si i-am zis ptr am fost obisnuita de mica, de foarte mica sa fac asta, pentru ca de fapt nu a facut decat sa imi implementeze ideile ei, sa fiu o continuare a ei....I-am spus ca tot timpul mi se spunea cat de mult se sacrifica mama pentru mine si ca treebuie sa ii fiu recunoscatoare si tocmai faptul ca atunci cand ma cert imi vin in cap fazele astea, simt nevoie sa ii demonstrez acel multumesc..si mi-a spus ca Niciodata sa nu mai cred asta..pentru ca nu a plecat pentru mine ci pentru ea, ca daca ar fi plecat pentru mine eu nu as fi dorit sa ma angajez sa am banii mei fara atatea socoteli..ca eu sunt o persoana deosebita si apoi intr-un mod elegant mi-a dat de inteles acel complex in care uiti de unde incepi tu si unde continua persoana de care esti foarte atasat/a...ca dintre noi trei ea e cea mai materialista...ahh...cred caincep treptat sa inteleg totul ..m-a intrebat si de bunicul care sta singur, daca m-as muta cu el..si i-am zis ca mai stau acolo dar ca sa ma mut nu stiu..apoi m-a speriat prin a spune ca de cele mai multe ori persoana careia ii moare sotul, daca nu esti ajutata si e singura nu mai dureaza pana ce ii calca pe urme celui plecat...zau, m-am speriat..si recunosc ca uneori am intrebarile mele, unele cu sau fara raspuns ... si o intrebare cand vine vorba de asemenea afirmatii, e ca daca ceea ce  fac adica sa merg la psiholog e bine, sa te increzi 100% in el..eu nu stiu de ce, dar intuitia imi spui sa da, sa cred..sa cred in mine, ca vom reusi sa fim fericiti...nu-mi doresc mai mult :) 

Un peu de musique :)

Relax....and..feel the musique:X

A doua vizita la psiholog....

    Ma cam bufneste rasu cand stiu ca merg la psiholog, nu stiu daca e unul isteric sau copilaros, dar pentru ca stiu ce vrea sa faca in terapie  ma cam amuz, adica stiu, ma fac ca sunt cunoscatoare de metode, dar cand le aplica pe propria persoana e un pic diferit si ma pierd...

 De data asta mi-a pus o gramada de intrebari.50 de minute.intrebare-raspuns.motivatia intrebarilor si unde a vrut sa ajunga cu asta.m-a intrebat cum a fost weekendul meu, cat de mult dorm(se gandea ca avand atatea activitati, gen pendularea tata-bunic-faculta-oras, mi-ar putea afecta somnul, dar dpdv prez nu am probleme sau le ignor), cum ma comport cu cei din jur, cum decurge o zi din viata mea alaturi de mama, de ce m-am certat cu fostul prieten, cum ma vede tata si bunicul ca o persoana speciala pentru ei sau una normala (n-am prea inteles asta, a facut analogie cu copii cu nevoi speciale, dar apoi mi-am dat seama ca de fapt se referea la acea dragoste neconditionata).m-a lasat sa vorbesc de trecut, intrebari de trecut.mi-a spus ca de fapt nevoie mea de a fi langa copii cu nevoi speciale nu reprezinta decat nevoia mea de a oferi dragoste neconditionata asa cum am avut-o din partea lui buni si nu cea conditionata din partea mamei(aici m-am speriat, surprins, pentru ca pe mama o vedeam sau o vad ca fiinta perfecta, dragoste neconditioanta sau nici pe asta nu o stiu?) sau a tatalui.mi-a mai zis ca sunt o persoana tanara, cu  resurse supradotate (aici m-a bufnit rasul) sau valori care pot fi foarte bine fructificate si trebuie doar sa nu ma mai las influentata de altii, pentru ca eu am o personalitate puternica.ma refer la alta afirmatie, conform careia, mama incearca sa isi planeze personalitatea ei asupra mea, dar pentru ca am un temperament destul de puternic cand vreau, de cele mai multe ori nu ii iese.mi-a zis sa ma gandesc la ce e mai bine pentru mine, caci e vorba de mine si de reusitele mele in viata. apoi alt lucru care mi l-a spus a fost acela ca joc teatru, am ramas cam masca (ironia sortii in exprimare).adica eu cum sa joc teatru, dar pentru ca eram obisnuita de mica sa ii ascund bunicii faptul ca ai mei erau divortati si ma aflam mereu intre tata, mama si bunica (acum mai nou bunicul) trebuia pentru fiecare in parte sa iau alt rol, sa ii protejez unul de altul si eu eram scutul lor (spusa de mine).ce am mai vorbit?aa da, vorbeam si despre faptul ca eu vreau sa merg dincolo sa studiez, de ideea ca nu vreau sa dau la asistente pentru ca vor altii, ca vreau sa ma axez pe psihologie, nu stiu de ce, dar consider ca asa e mai bine..apoi i-am povestit de dorintele mele si de a-mi castiga puterea, capacitatea, increderea in deschiderea unei comunicari deschise cu persoana de sex opus, sa nu o mai compar tot timpul cu tata, sa nu ii mai compar de fapt pe toti cei din jurul meu cu familia mea...m-a pus pentru data viitoare sa ii scriu ce as vrea sa fac in viitor si ma bate gandul sa ii copiez cele 80 si ceva de dorintele de la prima scriere...ar inebuni poate, cand ar vedea cate lucruri imi doresc, doar o viata lunga sa am sa le pot face pe toate:)..apoi ma gandeam sa ii scriu un PS pe foaie, sa ii spun ca ma simt uneori vinovata, ca ma foiesc gandindu-ma ca a-si putea sa ii tradez pe ai mei spunand atat de multe lucruri personale si vorbind despre ei..uneori am impresia ca ii tradez, poate dezamagesc pentru ca am venit la psiholog, dar cum altcumva sa fiu ajutata sa ma inteleg, sa ma "vindec" in mod obiectiv, de catre cineva, daca nu prin acest mod?...o prietena m-a intrebat daca mai merg, adica ma rog daca continui si apoi asa revoltata mi-a zis :"Tu nu ai altceva ce face cu banii, decat sa ii arunci pe geam?"..am ramas uimita, i-am zis ca nu e vorba de bani si din nou, nu totul se limiteaza la ei, ci e pentru mine..acum am vazut cat de greu este pentru un om normal din Romania sa priceapa ca a merge la psiholog nu inseamna ca esti nebun, ca ai luat-o pe ulei, ca iti lipseste o doaga, ca nu ai toate tiglele acasa, ca tii inchisa parasuta sau mai stiu eu ce..e pentru ca vrei tu, sa vorbesti, sa te intelegi pe tine, sa te (re)cunosti pe sine, sa te intrebi cine esti si ce vrei sa faci, sa fi indrumat putin catre drumul care tie bun, caci uneori nu mai sti pe unde esti...i-am zis si mamei ca merg la psiholog...bineinteles mi-a inceput cu teoria ca de ce ma duc la psiholog unde platesc cand ea stie pe cineva si eu as putea merge la acel sau mai bine zis acea cineva care ma "consiliaza" pe gratis...dar sunt convinsa ca apoi mama ar interoga-o despre ce am vorbit, iar din "prietenia" lor ea va afla tot si atunci s-a dus pe apa sambetei tot codul deontologic..eu i-am zis psiholoagei, ii iubesc pe ai mei enorm, dar vreau sa invat cum sa imi fac loc in acest triunghi sa am propria viata, fara sa ii fac sa sufere sau sa ii dezamagesc, caci dupa ei eu m-am "schimbat" si "eu nu te mai inteleg" sau sa "imi verific atitudinea ca nu e buna"...nu vreau prin asta sa ii invinovatesc de nimic, dimpotriva, stiu ca am niste parinti luptatori si iubitori in felul lor si ii ador, singura problema e supraprotectia si atasamentul care da in dependenta si eu doar le vreau binele nimic mai mult..fara sa imi zica de bani sau cat de mult nu ma recunosc, sa nu ma mai compare intre ei sau sa nu-mi recunoasca comportamentul, el se schimba stiti?...apoi mi-a zis mama ca nu stie cu ce ma ajuta, ca ar trebui sa fi mers de la inceput la el si sa nu fi facut facultatea, ha, what, what ?? nu are nicio legatura...stiu ca imi trebuie multa rabdare sa ii "educ" chiar eu, sa le arat cum sunt lucrurile facute in prezent la faculta, in viata..si uneori oul mai invata gaina si alteori oul vreau doar fericire, liniste, iubire sa gaseasca, sa Iubeasca...pasional, ametitor, sincer si fara pumni :)...sa fie..
Pana la urmatoarea sedinta..numai happiness...

Depresia...

Zilele trecute ma gandeam despre ce as putea face o prezentare pentru o conferinta de psiho..ma gandeam la anorexie, bulimie, poate la copii autisti, poate la adolescentii rebeli (in fond vedem asta peste tot, am fost si eu?!), poate despre stima de sine, increderea in sine, dar nu se leaga de clinica, as putea face despre cancer, dar nu stiu in cele din urma cum mi-a venit ideea ..depresiei...in fond este un lucru sau mai bine zis o problema atat de des intalnita incat nu o mai sesizam si nici nu mai bagam de seama ce consecinte poate avea, cum ne poate influenta si cum ne putem simtii de ..ratati..de puternici..In cele din urma am zis ca ar fi mai bine sa fac un studiu despre asta si nu orice fel de studiu, ci unul al depresie in randul studentilor..nu ma intrebati de ce..poate pentru ca sunt si eu studenta, poate pentru ca am trecut si eu printr-o depresie sau poate din simplul motiv ca vad aceasta problema (observati ca nu imi place sa ii spun "boala") in fiecare zi sau cel putin in fiecare zi..si un alt motiv este acela ca vreau sa ajut la combaterea ei sau cel putin prin aceasta mica particica de studiu sa ajut oamenii depresivii sau predispusi la aceasta, sa isi dea seama ca lumea poate fi si altfel, fara ganduri negative, pesimism etc. Cu fiecare carte ce o citesc si informatie care o primesc despre psihologie, studii si tot ce implica ea, imi dau seama ca nu as fi putut alege o facultate mai buna, care sa ma ajute in primul rand pe mine si apoi pe ceilalti..ma incanta misterul si complexitatea ei ...


        Continuare-> dupa ce doua zile nu am apucat sa mai scriu si sa scot postarea din statutul de "draft" ...


                     Ma deprim si eu cand vad oameni deprimati, ma deprim cand nu imi iese un plan, ma gandesc apoi la mine, ce nu mi-a iesit, de ce am dat gres..ma deprim cand ploua afara si nu e soarele acela care sa ma incante diminetile la o cafea..ma deprim cand ma gandesc la trecut, la cate as schimba si nu pot sau la cate am pierdut din cauza mea de atunci..ma deprim cand ma gandesc la fiintele care au trecut pe langa mine si tot atatea fiinte sau fiinta am pierdut..ma deprim cand ma gandesc ca atunci cand aveam 10 ani nu eram preocupata decat sa ma joc in fata blocului : "ratele si vanatorii", "sotron", "de-a v-ati ascunselea", ceva cu flori si fete, dorinte si vise sau imi era problematic oare cat stau la casa..aia..ma bucuram de fiecare moment cu cei din jurul meu intr-un mod naiv, credeam ca lumea e buna si imi vor toti binele...nu stiam pe atunci de rautate, falsitate, durere, ipocrizie, dor, interese, lipsa sufletului sau lasitate!! ma gandeam doar la basmele care le citeam la scoala si visam la merele de aur..visam si la cositele de aur, imi parea rau ca nu aveam parul lung..si plangeam dupa fiecare maidanez de pe strada fara stapan sau pui din gradina care il calcam din greseala (bufnit de ras)..ma deprim cand stiu ca lumea continua sa fie pentru ea, ca Universul se invarte in prezent si noi ramanem, restu' pleaca, dar ma gandesc apoi ca fire optimista ce sunt, oare de ce noi ramanem? nu cred ca ramanem doar ca sa suferim, sa ne dam cu capul de pereti, sa incetam sa luptam pentru visele noastre, sa credem in noi sau sa pleznim pe acela care ne-a facut sa plangem..as face insa sacrificiul si mi-as da insa, cu capul de pereti de trei ori si inapoi daca as afla acea potiune magica ce ma poate ajuta sa fac ca lumea sa nu mai fie interesata doar de bani (sunt naiva si aici), sa nu mai traiasca pentru ei, sa nu respire pentru ei, sa nu viseze munti de bani la strada fara sa fi depus efort sau pentru ei sa fi uitat de familie, de ei insisi..cand dam de bani si ii avem in mana, ne gandim ce am putea face cu ei, shopping, calatorii, economii in banca sau poate o donatie ceva.Toate acestea sunt cadouri rationale, ca suntem oameni si asa de bine fac uneori, sa pleci, sa uiti, sa te regasesti...Dar..totul practic, fara dependenta..materialismul e atat de efemer.Ce conteaza mai mult e fata de care dai in fiecare dimineata, vorba care te intampina cum deschizi ochii si ce faci tu pentru tine si ceilalti...da si vorbeam de bani pentru ca si asta este un motiv in plus de depresie...copii cer multe, sotul sau iubitul cere multe, ai tai cer multe si tu chiar ceri multe de la tine..lumea care nu se mai satura de indepartarea limitelor si supraasteptarile si supradorintele uneori dificil de atins sunt cele care ne fac sa ne intristam, sa nu mai fim noi cei care merg pe strada, care ating nisipul cu talpa, care scriu, citesc, mananca, sau vorbesc plurisilabic.Toate acestea ne fac sa ne descompunem sufleteste, sa cadem intr-o depresie fara margini din care uneori fara ajutor nu putem iesi si pentru ca , de cele mai multe ori orgoliul este cel care caracterizeaza pe multi, acestia sunt cei care isi mascheaza foarte bine supararile, care se fac ca uita de toate sau poate care si le exprima in exces ori si le proiecteaza pe alta latura a comportamentului lor tocmai pentru a nu deschide geamul si a zarii crapaturile, care nemultumirile, dezamagirile, ranile lor le-au produs..Am putea in schimb sa privim prin ele sa vedem dincolo de crapaturi si sa ne imaginam lumea din alt punct de vedere, acel punct de vedere care ne fac pe noi fericiti, care ne indruma spre viitorul care il dorim ptr noi, ce ne fac sa vibram de extazul succesului venit din mainile noastre, care cu fiecare pas devenim mai increzatori, mai puternici, mai descurcareti si siguri pe sine..caci altfel fara acea usita de salvare care sa ne scape de ganduri negative, am cadea in abisul de sub picioarele noastre, n-am mai putea spune lumii : Hei sunt aici, ajuta-ma si pe mine! ne pierdem vocea interioara, lasam ochii sa vorbeasca pentru noi, dar cei nestiutori de cauza vor crede ca radem cand noi de fapt plangem, si plangem pentru ca ne dorim o lume mai buna, una mai buna pentru noi, plina de copii care sa ne spuna mama sau tata, plina de prieteni care sa ne incurajeze si sa nu ne tradeze, de persoane responsabile, mature care sa nu mai depinda de altii si acei altii sa aiba incredere in ei  fara a le spune ce sa faca, o lume plina de iubiti care sa iubeasca si sa nu raneasca, sa nu tese cu fiecare zi cate o lacrima, pentru ca nu stiu cum sa se poarte sau ce sa zica, plangem pentru ca nu stim ce vrem de la viata, pentru ca suntem confuzi si pentru ca e singura noastra metoda sincera de a ne elibera de durere, stres, panica, intristare...etc...Deci ce am putea face sa scapam de depresie sau chiar sa o prevenim? Ma gandesc sa mai scriu un post tot despre aceasta dar de data asta cu date mai concrete si de ce nu informatii utile de tratare.Sa fie inexistenta pe cat se poate...INCERCATI SA FITI FERICITI!
      

HAPPY BIRTHDAYYYYYYYYYYYY!!!!!!!

HAPPY BIRTHDAY DEAR GORGEOUS FRIEND OF MINE....

           Incep cu sorry, nu stiu unde am pus poza aceaia cu noi doua prostindu-ne dar Promit solemn ca atunci cand o sa o gasesc am sa o postez aici pe postul acesta...Ce pot sa zic decat ceea ce tot iti repet de fiecare data cand am ocazia si deja NU MA MAI SUPORTI, dar asa putin imi pasa :) .. Ma rog vreau sa sti ca iti doresc tot ce e mai bun pe lumea asta si fie ca Dumnezeu sa te binecuvinteze cu multa multa iubire si fericire, apoi de fapt in primul rand sanatate si tot ce iti doresti tu sa ti se indeplineasca..Imi doresc ca niciodata sa nu mai fi atat de trista, sa lupti pentru tine si visele tale INTOTDEUNA chiar daca vor exista oameni "binevoitori", dar fi convinsa ca noi, prietenii tai, si mai ales AI TAI, sunt si vor fi mereu alaturi de tine...Pentru oricine care te cunoaste esti o persoana foarte importanta, de altfel cum esti si pentru mine o prietena importanta si sper ca si peste 20 de ani sa putem sta la cafea .. Apoi sa facem odata "amaratul" ala de BRIDGE SAU BUNGEE JUMPING, sa ne simtim ovarele in gat:)..

Deci Happy Brithday si saaaaaaaaaaa inceapa surprizaaaaa....sper ca nu ne-a dat nimeni de gol ca si inebunesc..asadar ne vedem la tine...Sa fi fericita e cel mai de pret cadou..pretuieste-te pe tine si uita de tristeti..fi tu..te puuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuppppppppppp si imbratisez a la Lina...



HAPPPY BIRTHDAYYYYYYYYYYYYYYYYYY :):*:*:*:*:*:*:*

Pentru tine...

          Ma regasesc in situatia in care nu pot sa fac nimic , undeva unde as vrea sa schimb totul pentru un bine..Daca as avea puteri speciale atunci poate ti-as lua tie si aceluia care e impas, toate problemele, suferintele si chiar dezamagirile si as pune pe chipul lor doar fericire, as presa un drum plin de fineturi, nicio piatra sa nu impiedice evolutia lor, a voastra, a noastra...Dar pentru ca nu pot, prietena care imi esti, scapa de pesimismul din tine, nu te gandi de ce toate poate ti se intampla doar tie sau cu ce gresesti sau poate ar fi fost altfel daca tu te comportai altfel sau daca...Ma limitez la resursele mele umane si chiar daca as vrea ca nicio fiinta umana cu atat mai mult un prieten de al meu sa fie suparat sau depresiv, nu imi e cu putinta nimic sa schimb, decat sa va spun tuturora ca orice s-ar intampla as fi alaturi de voi.Caut sa va trimit imbratisari cand aveti nevoie, sa va vorbesc la 3 noaptea, sa plangem sau radem impreuna, sa nu uitam ca mai presus de toate prietenia este cea care duce pe brate toate sentimentele unei persoane, toata influenta drumului ei si tot ce tine de incurajarea sa.Orice moment din viata, la orice varsta poate fi trecut asa.Apoi as vrea sa spun ca indiferent de cum ar fi situatia, chiar daca oameni fac sa sufere pe alti oameni, pastreaza-ti coloana vertebrala, lasa-ti un timp in care sa te regasesti pe tine insati si sa iti poti raspunde la toate nedumeririle posibile.Intreaba-te ce probleme ai, cum ai putea sa le rezolvi, ce face acel ceva din tine sa reactionezi in felul acela, cauta sa nu iti mai faci reprosuri, sa te lasi ancorata in trecut, sa faci comparati, gandeste limpede pentru o secunda si imagineaza-te ca fiind altcineva, total obiectiv, cum ai rezolva problema?

Scrisoare catre bunica

E un pas ce il fac..Liberarea.Nu imi poate zice nimeni ceva si nici nu imi poate reprosa ca incerc sa renunt la acest doliu psihologic, sufletesc sau cum vrea lumea sa-i spuna.Mi-a spus cineva ca pentru a trece peste, in acest caz, se vorbeste cu persoana respectiva, monologand prin scrisori..Deci pentru tine ..


        Draga buni,

     Astazi se implinesc 6 luni, in care, spuneam eu acum ceva timp, mi-am pierdut simbolul copilariei mele.
Ti-am scris nenumarate scrisori patate cu dorul meu de tine, in care sufletul meu iti cerea sa te intorci inapoi sa mai pot sa imi petrec un weekend alaturi de tine.Dar degeaba.Insa timpul, timpul, oh cine a zis ca timpul vindeca ranile a avut mare dreptate.Nu spun ca sunt vindecate de tot, dar stiu ca tu nu vroiai sa ma vezi pe mine trista si nici eu nu mai pot fi asa, pentru ca imi risipesc adevaratele teluri prin care as putea fiu mandra de mine si tu la fel.Poate ca nu am sa mi-o iert niciodata pentru ca ultima data cand am plecat de la tine nu ti-am spus cat de mult te iubesc, nu te-am mai luat in brate si asta pentru ca am luat totul ca infinit, "vei fi acolo si maine", nu ti-am multumit pentru tot ce ai facut pentru mine, dar nu aveam de unde sa stiu.Mie greu sa scriu scrisoarea asta, pentru ca odata cu ea vreau sa incerc sa nu mai plang, sa stiu ca acolo unde esti continui sa fi alaturi de mine, fara sa fiu paranoica si atat de depresiva.Dumnezeu mi-a dat viata ca sa stiu sa ma bucur de ea, sa iubesc pe cei din jur si sa ma las iubita, iar tu sunt sigura ca vei fi ingerul meu.Viata e un mare cerc in care te invarti, pici, ametesti, esti vesel, apoi trist, apoi dezamagit apoi depresiv si stai in casa, dar apoi te uiti in oglinda si iti dai seama ca singurul rau care ti-l faci este tie insusi si atunci o iei de la capat iti spui ca poti fi puternic/a si ciclul se reia.Uneori mai vesel, alteori mai neutru, nepasator, un scut de aparare.
      Stiu ca legaturile foarte stranse continua si dincolo de sfera divinitatii si nu am sa te uit vreodata, insa am atatea planuri pentru mine.Iti spun ca mie dor de dor sa aud "puiutu", sa fiu rasfatata de catre cineva, sa nu simt ca mi-am pierdut locul, identitatea si restul e gol, motivat de absenta ta.
      Cand eram mica m-ai invatat ce e bine si ce e rau, mi-ai aratat cum trebuie sa se comporte o domnisoara si mi-ai suportat cele mai exagerate iesiri de rasfat din partea unui copil de cativa anisori.Apoi mi-ai zis ca eu am fost fata care nu ai avut-o niciodata, desi uneori imi reprosai ca tie nu iti faceam cadouri cum ii faceam mamei sau te plangeai de cine stie ce problema legata de tata.Imi gateai cele mai bune galuste cu prune si sandwich-uri la 11 noaptea, ca doar imi era mie pofta.Ma faceai sa ma simt cea mai fericita nepoata din lume cu atata iubire, iar voi erati locul meu de alinare, acel spatiu sau refugiu de care are nevoie fiecare pentru a iesii din monotonie sau o situatie stresanta.Ai mei cred ca erau gelosi de cate ori veneam la tine si abia ii vedeam la fata, vara.Stiu ca acum multe lucruri va trebui sa le fac eu, dar le voi indeplini gandindu-ma la tine, la ce m-ai invatat.Gradina mea cu flori va fi una superba, comportamentul meu nu va mai fi unul "isteric", iar pe viitor voi avea cea mai frumoasa meserie, psihologia sau asistenta medicala (inca nu sunt convinsa de asta) si poate, voi invata din nou sa fac goblen.Ah dat, si prietenul meu va fi unul, care sper eu, sa ma merite.De fiecare data cand ma duc in acea casa, simt cum bate ceasul in gol, imi aduc aminte de acele momente, totul pare atat de pustiu, nu mai e acel vulcan care sa ma certe, desi pentru orice fac, vorbele tale imi rasuna in minte cum mi le-ai spune si tu si imi imaginez zambetul tau atunci cand imi zareai fata.Poate Dumnezeu a vrut sa imi faca un bine si mi-a dat o palma peste fata, dar sunt convinsa ca fiecare intamplare are rostul sau, sper ca si aceasta sa si-l fi avut pe al ei.De fiecare data cand voi mai avea tentative de depresie ma voi gandi la ce am scris pe blog, la faptul ca amandoua meritam sa pastram acea relatie la nivel transpersonal, dar ca eu trebuie sa merg mai departe si trebuie sa fiu fericita din nou.Trebuie, caci altfel nu se poate.Nu vreau nici sa ma supraentuziasmez sau sa iti formez o personalitate idilica, pentru ca fiecare cu greselile lui, dar nimeni vreodata nu va putea rupe o relatie dintre doua persoane care s-au inteles atat de bine, indiferent ca suntem noi sau altcineva, fiindca o urma de comparare si amintire va ramane mereu.
          Am sa te iubesc mereu, sa te am in minte, sa ii pun numele Elisabeth, primei mele fete, sa imi amintesc de tine cu drag si sa mai scriu inca pe atata despre tine, caci insuficiente sunt unele cuvinte pentru a descrie ce simti sau o persoana sau un fapt in sine atat de important pentru interior.

         Un zambet pentru un inger atat de important.ITI MULTUMESC, E!!

O alta carte...

          Sa intorc pagina, sa formez alte ideei, sa ma schimb...De aceea mi-am facut acest nou blog, pe celalalt am decis sa il uit, intr-un fel asta insemnand ca vreau sa iau totul de la capat, sa fie altfel.Eu sunt increzatoare in tot ceea ce imi propun si m-am hotarat sa ma "vindec", sa trec peste unele lucruri care  m-au marcat sau nu, sa incep de la zero.E atat de bine sa poti sa ai curaj sa schimbi ceva la tine, chiar si daca acel lucru te deranjeaza foarte mult.E primavara afara, un timp atat de frumos si ultima fapta care vreau sa o fac e sa continui sa fiu trista, deprimata.Poate ca data "nasterii" acestui blog nu este accidentala, poate odata cu acele luni voi capata o alta "piele" mai bucuroasa, mai fericita, mai impacata cu mine insami si am sa ma regasesc asa cum sunt.E atat de greu sa te cunosti pe tine si, si mai dificil este sa ai puterea sa fi lumii asa cum esti in realitate, fara sa iti pese de critici, de situatii, tip "filme", "ce ar fi daca as face sau nu asa", "ce ar fi daca as tacea "sau "as vorbi ca daca sa nu il supar pe celalalt", dar ce ar fi daca am incepe sa ne gandim la noi in primul rand si sa ne intrebam pe noi insine ce vrea persoana noastra de la noi.Ce ar fi daca am afla aceste raspunsuri, la intrebarile care apar in fiecare dimineata?..Mie frica sa ma cunosc, spune adesea lumea si o recunosc si eu, dar eu mi-as mai spune ca, mie frica sa mai traiesc asa, fara sa ma stiu pe de-a completul.Tu ai avea curajul sa te intrebi cum esti?Vorbeam cu o psiholoaga despre unele probleme si mi-a zis ca pentru a fi mai bine, sa scriu tot ce as vrea sa fac, realist sau doar, momentan la nivel de ideal.Ei bine am scris, iar randurile de pana la zeci de ideei, sunt un pas spre mai bine.Scrie si tu despre tine si incearca sa te cunosti, sa schimbi ceva la tine, poate ce nu iti place sau poate ce iti place si vrei sa dezvolti.

Ei bine, deci, ce as vrea sa fac, poate idei sau schimbari sau poate dorinte :

1.PARASUTISM
2.BUNGEE/BRIDGE JUMPING
3.Sa particip la o competitie de bicilism.
4.Sa scot o carte.
5.Sa merg in Australia, SUA, Canada
6.SA IMI PASTREZ PRIETENII DIN FACULTATE.
7.Sa ma stabilesc in strainatate.
8.Sa nu pierd legatura cu cei de acasa.
9.Sa trec peste disparitia bunicii.
10.Sa am parte de o relatie adevarata.
11.Sa invat franceza.
12.Sa predau spaniola.
13.Sa calatoresc de cel putin de doua ori pe an.
14.Sa nu fiu dependenta de dulciuri, junk-food etc.
15.Sa nu incep sa fumez.
16.Sa ii ajut pe altii sa se lase de fumat.
17.Sa nu mai fiu irascibila, nervoasa, egoista, incapatanata si sa imi controlez gandurile negative despre mine si altii.
18.Pana la 25 de ani sa ajung sa locuiesc singura.
19.Tot pana atunci sa am masina mea.
20.Imi doresc sa ma maturizez.
21.Sa fiu independenta financiar pana la 24 ani.
22.Sa imi pastrez increderea in mine peste oricate obstacole as da.
23.Sa fiu plina de viata.
24.Sa invat sa merg desculta, in situatii "penibil" de simpliste cu cei mai "penibili" prieteni.
25.Sa stiu ce inseamna distractia..
26.Si cand sa ma opresc..
27.Sa practic psihologia.
28.Sa ma pot cunoaste pe mine ca apoi sa pot ajuta pe altul ce are nevoie de sprijin.
29.Sa fac voluntariat..
30..Particip o vara cu EVS.
31..Sa pot spune Nu cand imi displace ceva.
32.Sa nu mai imi fie frica de viermi.
33.Sa pot merge la psiholog.
34.Pot gati din placere si nu din obligatie.
35.Sa nu imi fie frica sa spun ce simt.
36.Mie frica sa nu uit sa glumesc sau sa ii ajut pe cei ce au nevoie.
37.Sa pot sa ma bucur de fiecare minut cu cei care ma fac sa ma simt bine.
38.Sa fac curs de pian, cofetar, fotograf, calarie, pictura etc.
39.S mananc sanatos.
40.Sa pot sa ma autoanalizez.
41.Sa imi dau seama ce bariera am pus intre mine si persoana de sex opus.
42.Sa stiu sa o distrug.
43.Fiu mai deschisa cu el.
44.Sa imi continui studiile in strainatate (Master, alte cursuri etc.)
45.Sa am flori in fiecare zi sau cel putin odata pe saptamana.
46.Sa citesc cat mai multe carti.
47.Ajung pe un vas de croaziera (job/vacanta)
48.Sa nu devin dependenta afectiv de ai mei.
49...Dar sa pot sa le spun ca imi pasa de ei.
50.Sa nu ma opreasca nimeni sa imi construiesc eu viitorul.
51.Sa aflu raspunsul la intrebarile mele.
52.Sa cutreier Romania pe bicicleta.
53...Sa vad orasele din tara mea.
54.Sa nu uit niciodata de unde am plecat.
55.Sa invat limbajul semnelor.
56.Deschid un centru de ajutor sociala ->pentru batrani, copii, violente in familie, terapii etc.
57.Sa imi sustin hotararea/ile pana la capat.
58.Sa nu ma mai las influentata de nimeni (doar de acea care stiu ca zic bine).
59.Sa merg la un concert BON JOVI.
60.Sa imi placa si peste 5 ani, Directia 5, Holograf, Compact, Semnal M, Proconsul, Phoenix(unele melodii), Vama Veche, Laura Stoica, Bon Jovi, Michael Jackson,  melodiile de suflet si pentru suflet.
61.Sa inot in mare goala.
62.Sa am cea mai nebuna poveste de dragoste.....
63.La 63 de ani sa fac calatorii cu rucsacul in spate.
64.Sa fiu mereu open-mind.
65.Sa spun ce gandesc.
66.Sa merg la sala mai des/sa nu intrerup.
67.Sa joc volei, badmington, tenis...
68...Sa merg la inot..
69.Sa nu uit fericirea din jurul meu.
70..Datele de nastere a prietenilor mei..
71..A mamei, tatei si bunicului.
72.Sa ii rasfat.
73.Sa le fac mereu surprize.
74.Sa imi fac surprize.
75.Sa nu uit de sotron, pietre si creta.
76. ..sa fac baloane pe strada..
77. ..sau sa uit sa fac pijama party si sa ma afund in rutina realitatii din cauza studiului jobului sau iubiri..
78..sa uit de prieteni sau sa ii indepartez pe cei de langa mine din cauza motivelor de mai sus.
79.Sa ma inchid in mine.
80.Sa uit sa traiesc, mie frica.
81.Sa fiu prea ocupata ca sa nu dau atentie lor.
82.Sa nu stiu cum sa ma comport cu el.
83.Sa merg macar odata cu WORK&TRAVEL.
84.Sa imi fac propria gradina cu flori.
85.Sa uit ceva sa pun pe lista asta..


Mai e loc de continuare...dar cu timpul si alte puncte.