N-AM STIUT

      

 N-AM STIUT

Duminica, 19.06.11

      Nu merge.Oricat as incerca.Nu’s Veta, Maria sau alta persoana, dar mai cu seama Veta.

    Fiecare fuge de responsabilitate.Se ascunde cu un deget dupa soare.Ori altii sunt prea obositi ca sa mai lupte, ceilalti preaa indurerati ca sa mai spere, in noul loc sa viseze.

    De ce nu ne-am dat seama cat de greu iti e? Cat tanjeai dupa dragostea mea, dragostea lui, dragostea noastra?!As face orice sa nu fi fost atat de oarba.Nimic nu-i garantat pe lumea asta, nici macar noi.Stim cand murim, stim ce facem maine, la anul?

    Plina de plase si cu capul-n nori, reproducand in minte imaginile fericite.Mult prea tarziu.Total prea de nesuportat.Unde e lumea buna?!Unde e iubirea?!Unde sunt ei, unde suntem noi ?!Ne-am spart oglinzile sa nu ne mai vedem chipurile, ne sperie.Ne sperie tot ce nu cunoastem sau ce nu am crezut ca se poate intampla, ca ne putem afla.

     Batranii sunt inceti.Repeta aceleasi cuvinte, crezand ca tu le-ai uitat.Si drama lor e drama noastra.Si toate vietile, ale noastre. Si le sti pe de rost.Le vezi chipurile de dupa ferestre si plangi cand te gandesti cat inseamna ei pentru tine.Putini sunt cei care iau mana batranului si o duc la obraz in semn de recunostinta, dar si mai putini sunt cei care au batrani valorosi alaturi de care si-au format o relatie indestructibila, ca noi.Cand i-am zambit ultima data batranului de langa noi si l-am luat in brate?

    Suntem tristi.Compatimitori.Uitati de sine si de lume.Toti interesati, toti nepasatori.Batranii singuri cauta companie.Nu stiu ca unii sunt ursi, ca unii sunt oameni.Ca acei ursi vin doar la miere, la bogatie, iar ceilalti, oamenii, vin de fapt, doar la ei, ca mierea nu conteaza, ca ce-i important e relatia si atat.Ii indruma.Batranii sunt de fapt copii, copii in varsta, copii care depind de tine, vor acadele, sa fii cu ei, sa lucrezi ptr ei.Vor marea cu sarea, vor totul sau nimic.Uneori uita sa creada, isi intind mainile-nspre noi, privesc blajin si fix..si..nu primesc nimic.Ecoul suferintei lor nu se aude, doar ceasul care ticaie ii fac sa vibreze de teama.Sunt mici.Se cred nefolositori si sufera.Privesc in gol si sunt numai ei.Vor doar iubire.In schimb au primit uitare.Vor doar protectie.In schimb au primit campia nuda.Aspira la masa rotunda.In schimb nu e decat patrata, iar familia..lipseste.

    De cate ori nu ai simtit masa ca e patrata?De cate ori nu am lipsit, iar eu..am uitat sa-ti zambesc?De cate ori uitam ca timpul trece, si pravalia se inchide?

     Nu stiu cum ai putut suporta, e greu cu el.Te admir.Te iubesc.Continui sa fi eroina mea.Cararile mele au pasii tai si ai mamei.Baza a tatalui.Voi sunteti combustia ce ma avanta-n fiecare zi in realitate.Sa fiu puternica.Sa nu ma doara atunci cand sunt singura, cand mai nou, iubirea celor doi e segmentata.

     Acum invat viata si viata ma invata pe mine.Invat cum sa fiu responsabila, cum sa fiu matura.Sa nu uit ce a fost, sa cred in ce va veni.

     Ai fost curajoasa.Intr-o lume nebuna.Ai condus orchestra cu o maiestrie de invidiat, desi randurile erau risipite, nótele haotice, uneori, instruméntele prea grele.Dar cantam.Duceam cantecul mai departe si te priveam cu mandrie.Insa odata ce ai plecat, nótele au incetat sa mai cante.Au tacut.Au tacut ca pianul ce incearca sa cante, dar claviatura nu merge.Notele s-au dizolvat.Si noul dirijor conduce orchestra stramb si nótele scartaie, melodía doare, melodía enerveaza.

      Adeptii formatiei, fieare isi impune propriul stil, propria parere si personalitate.Dar pentru ca vor binele, cred, parca, parca, duc povestea mai departe.Nu stiu sa cant.Totdeuna am fost afoana.Dar pentru tine si pentru cei din orchestra am sa compun cel mai frumos cant posibil.Eu.Viata mea.Vrabia pe o creanga , sa fie fericita, sa fie mandra.Sa fie ei entuziasmati.Sa gandeasca pentru toti.Sa renunte toti la interese.

    Si-o sa zburam cu totii spre propriile vise, planuri, dar ne vom intalnii mereu in acelasi loc de aici, aceasi intersectie de acum.Caci toti suntem aproape.Toti suntem departe.Nimeni nu se poate ascunde.

    

Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

I . Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

     

      Doamne,

     Incep un dialog cu Tine, prin cuvinte simple, asa cum ne-ai invatat pe fiecare dintre noi, simplitate.

Deci, pentru noi toti Doamne :

- De ce am uitat sa fim fericiti si ne-ai lasat sa ne pierdem in vanitate?Tu ai creat lumea  in dar pentru noi, iar acum, Tu esti multumit  cu adevarat de cadourile care ti le facem?De ce ne lasi sa fim prosti?

- Iti place Doamne, cand uitam sa venim la Biserica?Cand uitam sa vorbim cu Tine, uitam de Tine?Cand uitam sa ne bucuram cu adevarat de viata?Care e scopul?

- De ce lasi suferinta pe Pamant si durere in jurul oamenilor?Ne lasi sa fim noi tari, prin noi, fara sa ne indrumi?

- De ce Doamne, copii de pe strazi, sunt necajiti si n-au unde sa doarma, iar altii au atatea?De ce exista diferinte intre noi?De ce exista sentimente precum : ura, invidia si resentimentele?

- Noi ne-am nascut ca sa fim fericiti si sa facem si pe altii fericiti, de ce Tu, Doamne, ai ales sa ii pui la incercare pe cei care vor sa fie cu adevarat fericiti?

- Crezi in noi atat de tare, incat ne lasi sa ne lovim singuri de pragul de sus si apoi abia sa ne dam seama ce simtim cu adevarat ¿

- Cand Ai creat Lumea, nu era decat natura curata, aerul proaspat, apa cristalina si animale ce Te incantau?De ce ai permis sa o distrugem, sa uitam unde am crescut inainte, sa construim cladiri, sa taiem copaci, suflete, sa iti mutilam opera ?

- De ce ai permis sa uitam de familie, de noi insine, pentru efemeritate?

-Unde mai este bucuria omului, in a-si revedea familia aproape?Bunica, mama, tata, bunic s.a., de ce Doamne, ii lasi sa fie departe de casa? Sau sa fie invizibili pentru unii, sa fie tratati ca ultimii oameni?

-De ce Doamne, nu lasi iubire, acolo unde e necesara iubirea, de ce apare cearta si minciuna?De ce, daca doi oameni se inteleg bine, trebuie sa apara nefericirea?De ce lasi depresia?

- De ce ne pui la incercare caracterul aparent puternic , prin situatii carora Sti bine ca nu le putem ceda sau le cedam, dar apoi avem carácter slab?

-Mi-ar placea sa despic firul in patru si sa imi imaginez o lume fericita in adevarul sens al cuvantului, sa vad o lume simpla, la o masa simpla si imbracati simplu, sa ii aud vorbind cu calm, mancand mancaruri nesofisticate, band bauturi de-ale casei, spunand bancuri, imbratisandu-se unul pe altul.Sa cred ca exista naivitate, iubire adevarata, fara sa apara alte teme colaterale.De ce Doamne, nu permiti, ca lumea sa se reuneasca impreuna la masa, sa se bucure unul de altul, asa cum este normal?De ce ne lasi impartiti, de ce ne lasi nepasatori?

- De ce lasi marea sa devina rosie, pentru ce uitam de sunetul ei de  iubirea ei sincera?

-- Pentru ce ai creat florile daca uitam de mirosul lor, prietenii, daca uitam nr lor intr-un colt de agenda, iubitul /a daca ne face sa suferim, oamenii daca dispar, in cele din urma?

- De ce uitam, sa ne bucuram de rasarit, de apus, de persoana care ne iese in cale, de bucuria persoanei iubite, de jocurile de demult ale copilariei, de visele din noi, de noi?

-De ce ne tremura picioarele cand vrem sa spunem “Imi pare rau”, “Te iubesc” sau “Chiar insemni ceva pentru mine” ¿

-De ce atunci cand plangem nu e nimeni langa noi, sau e in mod indiferent? De ce nu exista decat putini oameni alaturi de care sa te bucuri pe deplin, sa razi , sa plangi, sa dansezi, sa canti, sa alergi, sa vorbesti, sa iti spui ingrijorarile, planurile, sa te scufunzi in bratelele lor, sa ii privesti in ochi, sa le atingi chipul, sa ii iei in suflet si sa le spui ca nu vrei sa ii mai lasi sa plece?

- De ce uneori,  cand ne simtim neintelesi si foarte stresati,  uitam ca te avem pe Tine?

- De ce ne eschivam sa spunem ce simtim?De ce nu suntem noi, de ce suntem reci si duri?

- De ce uitam sa Iti multumim cand ni se intampla un lucru bun?De ce nu simtim recunostiinta?

- Poate ca auzi cand vrem sa iti multumim pentru fiecare floare si poate chiar necaz, caci ne-a intarit, dar nu Te auzim noi.

- Iti multumesc pentru fiecare dimineata cand m-am trezit alaturi de ea, cand imi erau acele clipe speciale, alaturi de ei.Vreau sa iti multumesc, pentru fiecare data cand am putut sa imi iau pe mine straie simple de tara, cand am putut sa o ajut in gradina, cand ma bucuram de zambetul ei, cand nu credeam ca o pot pierde.Sa iti multumesc pentru prietenii mei, care inseamna enorm pentru mine, sa iti multumesc pentru ei doi, caci sunt ai mei.Si pentru toate care au sa vina.

- Te rog sa ii lasi si pe ei sa iti multumeasca, pentru ca au multe sa-ti spuna.

-  Si totusi, de ce nu stim sa dormim in iarba, sa stam in copaci, sa mergem  cu ochii inchisi spre un drum necunoscut?

- De ce nu stim sa deschidem bratele in fata provocarilor?In fata usilor?De ce le lasi deschise daca nu stim sa pasim prin ele?

- De ce lasi geamurile deschise daca nu stim sa ne uitam spre copaci?

 -Pentru ce suntem rai, daca exista iubirea?

 II. Scrisoare catre tata, 

                  Draga tati, 

                 

                           

                         Mie putin rusine, pentru ca nu stiu cu ce sa incep, habar nu am ce sa iti zic, ce sa exprim.As putea sa incep prin a spune ca sunt fericita, asta datorita faptului ca relatia noastra a inceput sa se schimbe, chiar daca nu foarte mult e un progres.Stiu ca tie greu fara mama ta, caci atat pentru tine cat si pentru mine a fost mai mult decat importanta, stiu si ca din cauza asta nu iti prea vine sa mergi in cartierul ala, stiu ca iti amintesti o gramada de chestii si eu stiu ce am zis. Dar stiu acum, ca suntem noi doi si asta e tot ce conteaza si imi doresc ca totul sa evolueze si mai mult si si mai bine. Nu imi place ca inca ne lipseste timpul, ca desi stam in acelasi loc, abia ne intalnim, ca de multe ori, abia ne vorbim si suntem prea obositi ca sa ducem un dialog pana la capat, dar  de cele mai multe ori, ar trebui sa fie exact invers, sa nu uitam ca timpul zboara, oportunitatiile dispar si nu vreau sa mi se mai intample sa plec fara sa ofer o imbratisare, fara sa spun cat de mult te iubesc si insemni pentru mine.Cat de mult iti multumesc; nu mai vreau sa regret dupa aceea ca nu am spus toate astea si sa ma invinovatesc continuu.

[...se continua]

                     

Ceasul care isi schimba anotimpul...

 
                 Ma uitam pe Facebook, nu mai prea scriu pe el, dar imi place sa vizionez ce-i mai nou...da, deci vizionam ce era nou si am dat peste poze de banchet a promotiei de anul acesta (2011) si mi-am amintit ca eu anul viitor voi termina facultatea, ca acum o saptamana stateam in fata facultatii si ma uitam la cei care erau stransi acolo si isi aruncau tocile deasupra capului inspre cer...si ma imaginam pe mine la anul facand acelasi lucru..ma imginam plangand alaturi de cretinele mele, de lumea mea, de satra mea, de colegii mei, de cei de langa mine, de familia mea langa mine...Imi venea sa rad isteric, pentru ca stiam ca toca ce o voi arunca la anul inspre cer va fi in semn de fericire ca am reusit sa termin facultatea, ca voi fi absolventa si ca ea va fi mandra de mine, ei vor si mandri de mine si eu la fel...Dar cel mai mult o voi arunca cu toata puterea, in sus, pentru bunica mea, sa vada de acolo ca are motive de bucurie si ca orideunde as fi ea se va bucura impreuna cu mine..Imi va fi usor poate sa imbratisez ceva ce nu exista, dar doar din cauza asta s-a inventat puterea dragostei...Ma gandeam ce repede trece timpul si  nimeni nu stie sa se bucure in realitate de el..Uitam sa fim fericiti, suntem prea stresati...

 Stiu doar ca vom merge mai departe, no grupul nostru, mergand spre un viitor deosebit in psihologie sau orice altceva, numai acel ceva sa ne tina impreuna...mereu..orice ar fi,oricand la orice ora, in orice zi sau circumstanta...cu viitori, copii, soti, familie, mereu impreuna toti, mereu speciali...V-ati prins..Da voi :)

M, you know :)...

For my band, with love :).