E un pas ce il fac..Liberarea.Nu imi poate zice nimeni ceva si nici nu imi poate reprosa ca incerc sa renunt la acest doliu psihologic, sufletesc sau cum vrea lumea sa-i spuna.Mi-a spus cineva ca pentru a trece peste, in acest caz, se vorbeste cu persoana respectiva, monologand prin scrisori..Deci pentru tine ..
Draga buni,
Astazi se implinesc 6 luni, in care, spuneam eu acum ceva timp, mi-am pierdut simbolul copilariei mele.
Ti-am scris nenumarate scrisori patate cu dorul meu de tine, in care sufletul meu iti cerea sa te intorci inapoi sa mai pot sa imi petrec un weekend alaturi de tine.Dar degeaba.Insa timpul, timpul, oh cine a zis ca timpul vindeca ranile a avut mare dreptate.Nu spun ca sunt vindecate de tot, dar stiu ca tu nu vroiai sa ma vezi pe mine trista si nici eu nu mai pot fi asa, pentru ca imi risipesc adevaratele teluri prin care as putea fiu mandra de mine si tu la fel.Poate ca nu am sa mi-o iert niciodata pentru ca ultima data cand am plecat de la tine nu ti-am spus cat de mult te iubesc, nu te-am mai luat in brate si asta pentru ca am luat totul ca infinit, "vei fi acolo si maine", nu ti-am multumit pentru tot ce ai facut pentru mine, dar nu aveam de unde sa stiu.Mie greu sa scriu scrisoarea asta, pentru ca odata cu ea vreau sa incerc sa nu mai plang, sa stiu ca acolo unde esti continui sa fi alaturi de mine, fara sa fiu paranoica si atat de depresiva.Dumnezeu mi-a dat viata ca sa stiu sa ma bucur de ea, sa iubesc pe cei din jur si sa ma las iubita, iar tu sunt sigura ca vei fi ingerul meu.Viata e un mare cerc in care te invarti, pici, ametesti, esti vesel, apoi trist, apoi dezamagit apoi depresiv si stai in casa, dar apoi te uiti in oglinda si iti dai seama ca singurul rau care ti-l faci este tie insusi si atunci o iei de la capat iti spui ca poti fi puternic/a si ciclul se reia.Uneori mai vesel, alteori mai neutru, nepasator, un scut de aparare.
Stiu ca legaturile foarte stranse continua si dincolo de sfera divinitatii si nu am sa te uit vreodata, insa am atatea planuri pentru mine.Iti spun ca mie dor de dor sa aud "puiutu", sa fiu rasfatata de catre cineva, sa nu simt ca mi-am pierdut locul, identitatea si restul e gol, motivat de absenta ta.
Cand eram mica m-ai invatat ce e bine si ce e rau, mi-ai aratat cum trebuie sa se comporte o domnisoara si mi-ai suportat cele mai exagerate iesiri de rasfat din partea unui copil de cativa anisori.Apoi mi-ai zis ca eu am fost fata care nu ai avut-o niciodata, desi uneori imi reprosai ca tie nu iti faceam cadouri cum ii faceam mamei sau te plangeai de cine stie ce problema legata de tata.Imi gateai cele mai bune galuste cu prune si sandwich-uri la 11 noaptea, ca doar imi era mie pofta.Ma faceai sa ma simt cea mai fericita nepoata din lume cu atata iubire, iar voi erati locul meu de alinare, acel spatiu sau refugiu de care are nevoie fiecare pentru a iesii din monotonie sau o situatie stresanta.Ai mei cred ca erau gelosi de cate ori veneam la tine si abia ii vedeam la fata, vara.Stiu ca acum multe lucruri va trebui sa le fac eu, dar le voi indeplini gandindu-ma la tine, la ce m-ai invatat.Gradina mea cu flori va fi una superba, comportamentul meu nu va mai fi unul "isteric", iar pe viitor voi avea cea mai frumoasa meserie, psihologia sau asistenta medicala (inca nu sunt convinsa de asta) si poate, voi invata din nou sa fac goblen.Ah dat, si prietenul meu va fi unul, care sper eu, sa ma merite.De fiecare data cand ma duc in acea casa, simt cum bate ceasul in gol, imi aduc aminte de acele momente, totul pare atat de pustiu, nu mai e acel vulcan care sa ma certe, desi pentru orice fac, vorbele tale imi rasuna in minte cum mi le-ai spune si tu si imi imaginez zambetul tau atunci cand imi zareai fata.Poate Dumnezeu a vrut sa imi faca un bine si mi-a dat o palma peste fata, dar sunt convinsa ca fiecare intamplare are rostul sau, sper ca si aceasta sa si-l fi avut pe al ei.De fiecare data cand voi mai avea tentative de depresie ma voi gandi la ce am scris pe blog, la faptul ca amandoua meritam sa pastram acea relatie la nivel transpersonal, dar ca eu trebuie sa merg mai departe si trebuie sa fiu fericita din nou.Trebuie, caci altfel nu se poate.Nu vreau nici sa ma supraentuziasmez sau sa iti formez o personalitate idilica, pentru ca fiecare cu greselile lui, dar nimeni vreodata nu va putea rupe o relatie dintre doua persoane care s-au inteles atat de bine, indiferent ca suntem noi sau altcineva, fiindca o urma de comparare si amintire va ramane mereu.
Am sa te iubesc mereu, sa te am in minte, sa ii pun numele Elisabeth, primei mele fete, sa imi amintesc de tine cu drag si sa mai scriu inca pe atata despre tine, caci insuficiente sunt unele cuvinte pentru a descrie ce simti sau o persoana sau un fapt in sine atat de important pentru interior.
Un zambet pentru un inger atat de important.ITI MULTUMESC, E!!
Draga buni,
Astazi se implinesc 6 luni, in care, spuneam eu acum ceva timp, mi-am pierdut simbolul copilariei mele.
Ti-am scris nenumarate scrisori patate cu dorul meu de tine, in care sufletul meu iti cerea sa te intorci inapoi sa mai pot sa imi petrec un weekend alaturi de tine.Dar degeaba.Insa timpul, timpul, oh cine a zis ca timpul vindeca ranile a avut mare dreptate.Nu spun ca sunt vindecate de tot, dar stiu ca tu nu vroiai sa ma vezi pe mine trista si nici eu nu mai pot fi asa, pentru ca imi risipesc adevaratele teluri prin care as putea fiu mandra de mine si tu la fel.Poate ca nu am sa mi-o iert niciodata pentru ca ultima data cand am plecat de la tine nu ti-am spus cat de mult te iubesc, nu te-am mai luat in brate si asta pentru ca am luat totul ca infinit, "vei fi acolo si maine", nu ti-am multumit pentru tot ce ai facut pentru mine, dar nu aveam de unde sa stiu.Mie greu sa scriu scrisoarea asta, pentru ca odata cu ea vreau sa incerc sa nu mai plang, sa stiu ca acolo unde esti continui sa fi alaturi de mine, fara sa fiu paranoica si atat de depresiva.Dumnezeu mi-a dat viata ca sa stiu sa ma bucur de ea, sa iubesc pe cei din jur si sa ma las iubita, iar tu sunt sigura ca vei fi ingerul meu.Viata e un mare cerc in care te invarti, pici, ametesti, esti vesel, apoi trist, apoi dezamagit apoi depresiv si stai in casa, dar apoi te uiti in oglinda si iti dai seama ca singurul rau care ti-l faci este tie insusi si atunci o iei de la capat iti spui ca poti fi puternic/a si ciclul se reia.Uneori mai vesel, alteori mai neutru, nepasator, un scut de aparare.
Stiu ca legaturile foarte stranse continua si dincolo de sfera divinitatii si nu am sa te uit vreodata, insa am atatea planuri pentru mine.Iti spun ca mie dor de dor sa aud "puiutu", sa fiu rasfatata de catre cineva, sa nu simt ca mi-am pierdut locul, identitatea si restul e gol, motivat de absenta ta.
Cand eram mica m-ai invatat ce e bine si ce e rau, mi-ai aratat cum trebuie sa se comporte o domnisoara si mi-ai suportat cele mai exagerate iesiri de rasfat din partea unui copil de cativa anisori.Apoi mi-ai zis ca eu am fost fata care nu ai avut-o niciodata, desi uneori imi reprosai ca tie nu iti faceam cadouri cum ii faceam mamei sau te plangeai de cine stie ce problema legata de tata.Imi gateai cele mai bune galuste cu prune si sandwich-uri la 11 noaptea, ca doar imi era mie pofta.Ma faceai sa ma simt cea mai fericita nepoata din lume cu atata iubire, iar voi erati locul meu de alinare, acel spatiu sau refugiu de care are nevoie fiecare pentru a iesii din monotonie sau o situatie stresanta.Ai mei cred ca erau gelosi de cate ori veneam la tine si abia ii vedeam la fata, vara.Stiu ca acum multe lucruri va trebui sa le fac eu, dar le voi indeplini gandindu-ma la tine, la ce m-ai invatat.Gradina mea cu flori va fi una superba, comportamentul meu nu va mai fi unul "isteric", iar pe viitor voi avea cea mai frumoasa meserie, psihologia sau asistenta medicala (inca nu sunt convinsa de asta) si poate, voi invata din nou sa fac goblen.Ah dat, si prietenul meu va fi unul, care sper eu, sa ma merite.De fiecare data cand ma duc in acea casa, simt cum bate ceasul in gol, imi aduc aminte de acele momente, totul pare atat de pustiu, nu mai e acel vulcan care sa ma certe, desi pentru orice fac, vorbele tale imi rasuna in minte cum mi le-ai spune si tu si imi imaginez zambetul tau atunci cand imi zareai fata.Poate Dumnezeu a vrut sa imi faca un bine si mi-a dat o palma peste fata, dar sunt convinsa ca fiecare intamplare are rostul sau, sper ca si aceasta sa si-l fi avut pe al ei.De fiecare data cand voi mai avea tentative de depresie ma voi gandi la ce am scris pe blog, la faptul ca amandoua meritam sa pastram acea relatie la nivel transpersonal, dar ca eu trebuie sa merg mai departe si trebuie sa fiu fericita din nou.Trebuie, caci altfel nu se poate.Nu vreau nici sa ma supraentuziasmez sau sa iti formez o personalitate idilica, pentru ca fiecare cu greselile lui, dar nimeni vreodata nu va putea rupe o relatie dintre doua persoane care s-au inteles atat de bine, indiferent ca suntem noi sau altcineva, fiindca o urma de comparare si amintire va ramane mereu.
Am sa te iubesc mereu, sa te am in minte, sa ii pun numele Elisabeth, primei mele fete, sa imi amintesc de tine cu drag si sa mai scriu inca pe atata despre tine, caci insuficiente sunt unele cuvinte pentru a descrie ce simti sau o persoana sau un fapt in sine atat de important pentru interior.
Un zambet pentru un inger atat de important.ITI MULTUMESC, E!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu