Depresia...

Zilele trecute ma gandeam despre ce as putea face o prezentare pentru o conferinta de psiho..ma gandeam la anorexie, bulimie, poate la copii autisti, poate la adolescentii rebeli (in fond vedem asta peste tot, am fost si eu?!), poate despre stima de sine, increderea in sine, dar nu se leaga de clinica, as putea face despre cancer, dar nu stiu in cele din urma cum mi-a venit ideea ..depresiei...in fond este un lucru sau mai bine zis o problema atat de des intalnita incat nu o mai sesizam si nici nu mai bagam de seama ce consecinte poate avea, cum ne poate influenta si cum ne putem simtii de ..ratati..de puternici..In cele din urma am zis ca ar fi mai bine sa fac un studiu despre asta si nu orice fel de studiu, ci unul al depresie in randul studentilor..nu ma intrebati de ce..poate pentru ca sunt si eu studenta, poate pentru ca am trecut si eu printr-o depresie sau poate din simplul motiv ca vad aceasta problema (observati ca nu imi place sa ii spun "boala") in fiecare zi sau cel putin in fiecare zi..si un alt motiv este acela ca vreau sa ajut la combaterea ei sau cel putin prin aceasta mica particica de studiu sa ajut oamenii depresivii sau predispusi la aceasta, sa isi dea seama ca lumea poate fi si altfel, fara ganduri negative, pesimism etc. Cu fiecare carte ce o citesc si informatie care o primesc despre psihologie, studii si tot ce implica ea, imi dau seama ca nu as fi putut alege o facultate mai buna, care sa ma ajute in primul rand pe mine si apoi pe ceilalti..ma incanta misterul si complexitatea ei ...


        Continuare-> dupa ce doua zile nu am apucat sa mai scriu si sa scot postarea din statutul de "draft" ...


                     Ma deprim si eu cand vad oameni deprimati, ma deprim cand nu imi iese un plan, ma gandesc apoi la mine, ce nu mi-a iesit, de ce am dat gres..ma deprim cand ploua afara si nu e soarele acela care sa ma incante diminetile la o cafea..ma deprim cand ma gandesc la trecut, la cate as schimba si nu pot sau la cate am pierdut din cauza mea de atunci..ma deprim cand ma gandesc la fiintele care au trecut pe langa mine si tot atatea fiinte sau fiinta am pierdut..ma deprim cand ma gandesc ca atunci cand aveam 10 ani nu eram preocupata decat sa ma joc in fata blocului : "ratele si vanatorii", "sotron", "de-a v-ati ascunselea", ceva cu flori si fete, dorinte si vise sau imi era problematic oare cat stau la casa..aia..ma bucuram de fiecare moment cu cei din jurul meu intr-un mod naiv, credeam ca lumea e buna si imi vor toti binele...nu stiam pe atunci de rautate, falsitate, durere, ipocrizie, dor, interese, lipsa sufletului sau lasitate!! ma gandeam doar la basmele care le citeam la scoala si visam la merele de aur..visam si la cositele de aur, imi parea rau ca nu aveam parul lung..si plangeam dupa fiecare maidanez de pe strada fara stapan sau pui din gradina care il calcam din greseala (bufnit de ras)..ma deprim cand stiu ca lumea continua sa fie pentru ea, ca Universul se invarte in prezent si noi ramanem, restu' pleaca, dar ma gandesc apoi ca fire optimista ce sunt, oare de ce noi ramanem? nu cred ca ramanem doar ca sa suferim, sa ne dam cu capul de pereti, sa incetam sa luptam pentru visele noastre, sa credem in noi sau sa pleznim pe acela care ne-a facut sa plangem..as face insa sacrificiul si mi-as da insa, cu capul de pereti de trei ori si inapoi daca as afla acea potiune magica ce ma poate ajuta sa fac ca lumea sa nu mai fie interesata doar de bani (sunt naiva si aici), sa nu mai traiasca pentru ei, sa nu respire pentru ei, sa nu viseze munti de bani la strada fara sa fi depus efort sau pentru ei sa fi uitat de familie, de ei insisi..cand dam de bani si ii avem in mana, ne gandim ce am putea face cu ei, shopping, calatorii, economii in banca sau poate o donatie ceva.Toate acestea sunt cadouri rationale, ca suntem oameni si asa de bine fac uneori, sa pleci, sa uiti, sa te regasesti...Dar..totul practic, fara dependenta..materialismul e atat de efemer.Ce conteaza mai mult e fata de care dai in fiecare dimineata, vorba care te intampina cum deschizi ochii si ce faci tu pentru tine si ceilalti...da si vorbeam de bani pentru ca si asta este un motiv in plus de depresie...copii cer multe, sotul sau iubitul cere multe, ai tai cer multe si tu chiar ceri multe de la tine..lumea care nu se mai satura de indepartarea limitelor si supraasteptarile si supradorintele uneori dificil de atins sunt cele care ne fac sa ne intristam, sa nu mai fim noi cei care merg pe strada, care ating nisipul cu talpa, care scriu, citesc, mananca, sau vorbesc plurisilabic.Toate acestea ne fac sa ne descompunem sufleteste, sa cadem intr-o depresie fara margini din care uneori fara ajutor nu putem iesi si pentru ca , de cele mai multe ori orgoliul este cel care caracterizeaza pe multi, acestia sunt cei care isi mascheaza foarte bine supararile, care se fac ca uita de toate sau poate care si le exprima in exces ori si le proiecteaza pe alta latura a comportamentului lor tocmai pentru a nu deschide geamul si a zarii crapaturile, care nemultumirile, dezamagirile, ranile lor le-au produs..Am putea in schimb sa privim prin ele sa vedem dincolo de crapaturi si sa ne imaginam lumea din alt punct de vedere, acel punct de vedere care ne fac pe noi fericiti, care ne indruma spre viitorul care il dorim ptr noi, ce ne fac sa vibram de extazul succesului venit din mainile noastre, care cu fiecare pas devenim mai increzatori, mai puternici, mai descurcareti si siguri pe sine..caci altfel fara acea usita de salvare care sa ne scape de ganduri negative, am cadea in abisul de sub picioarele noastre, n-am mai putea spune lumii : Hei sunt aici, ajuta-ma si pe mine! ne pierdem vocea interioara, lasam ochii sa vorbeasca pentru noi, dar cei nestiutori de cauza vor crede ca radem cand noi de fapt plangem, si plangem pentru ca ne dorim o lume mai buna, una mai buna pentru noi, plina de copii care sa ne spuna mama sau tata, plina de prieteni care sa ne incurajeze si sa nu ne tradeze, de persoane responsabile, mature care sa nu mai depinda de altii si acei altii sa aiba incredere in ei  fara a le spune ce sa faca, o lume plina de iubiti care sa iubeasca si sa nu raneasca, sa nu tese cu fiecare zi cate o lacrima, pentru ca nu stiu cum sa se poarte sau ce sa zica, plangem pentru ca nu stim ce vrem de la viata, pentru ca suntem confuzi si pentru ca e singura noastra metoda sincera de a ne elibera de durere, stres, panica, intristare...etc...Deci ce am putea face sa scapam de depresie sau chiar sa o prevenim? Ma gandesc sa mai scriu un post tot despre aceasta dar de data asta cu date mai concrete si de ce nu informatii utile de tratare.Sa fie inexistenta pe cat se poate...INCERCATI SA FITI FERICITI!