miercuri, 20 iulie 2011

zebra in alb si negru

 

          Si e dificil sa traiesti in Romania..sau poate e atat de interesant prin misterul si lipsa de cunoastere a intamplarii de maine..Imi place sa ma plimb pe strazi, sunt doar eu cu mine si merg cu pasii mei fara sa las pe cineva in urma..merg lin sau grabit si imi acord cateva minute sa observ pe cei din jurul meu ..unii merg atat de stresati, sunt atat de ingandurati, se aud claxoane si injuraturi pe strazi, soferii nu mai au rabdare sa traverseze batranii zebra, copii nu mai sunt pe strazi se afunda in tehnologie sau cei care sunt pe strazi cersesc, sau sunt violenti sau sunt schimbati total, nu sunt copii..societatea i-a schimbat..

        Intr-o zi a venit la mine un pusti de 10 ani cu flori, cum deja suntem intoxicati cu asta la fiecare pas.."Imi dai si mie un leu domnisoara?" ii zic ca nu am ca..zau i-as da bani daca as sti ca nu isi cumpara tigari sau alcool de ei sau pur si simplu ii cheltuie fara cap..Si ne trezim cu un ras in fata si injuratura caci nu i-am luat floarea, care pana la urma, e furata sau nu? Azi am vazut un batran cu barba mare alba. merg printre oamenii grabiti pe drum.Tinea sub mana un mastodont de casetofon care tipa a muzica populara.Oare doar asta i-a mai ramas? Unii chiar nu au ce manca, si sunt mica parte reala care sta sub cerul liber si restul care supravietuiesc de p o zi pe alta si isi calculeaza fiecare banut, nu mai pot sa se bucure de fericile vietii..E atat de neagra viata, de ce sa ne-o mai facem si noi.Eu ma rog sa nu sfarsesc asa, sa nu uit sa ma bucur d ea, oricat d greu mi-ar fi, in stilul meu, pentru cine sunt inteleasa, pentru cine sunt iubita si respectata, pentru cine sunt eu.Incep sa il stimez pe dn.prof. Alin Gavreliuc, poate nu degeaba am ramas cu sociala 1 pentru anul viitor, poate ca nu degeaba unele lucruri se intampla si isi au rostul lor.Sa inteleg societatea, sa aplic statistici si sa ajut oameni?e si asta o posibilitate de expansiune a mintii, dar nu lucru continuu, nu-mi plac cifrele.Cat de complex e totul..
       

vineri, 24 iunie 2011

N-AM STIUT


      



 N-AM STIUT

Duminica, 19.06.11

      Nu merge.Oricat as incerca.Nu’s Veta, Maria sau alta persoana, dar mai cu seama Veta.
    Fiecare fuge de responsabilitate.Se ascunde cu un deget dupa soare.Ori altii sunt prea obositi ca sa mai lupte, ceilalti preaa indurerati ca sa mai spere, in noul loc sa viseze.
    De ce nu ne-am dat seama cat de greu iti e? Cat tanjeai dupa dragostea mea, dragostea lui, dragostea noastra?!As face orice sa nu fi fost atat de oarba.Nimic nu-i garantat pe lumea asta, nici macar noi.Stim cand murim, stim ce facem maine, la anul?
    Plina de plase si cu capul-n nori, reproducand in minte imaginile fericite.Mult prea tarziu.Total prea de nesuportat.Unde e lumea buna?!Unde e iubirea?!Unde sunt ei, unde suntem noi ?!Ne-am spart oglinzile sa nu ne mai vedem chipurile, ne sperie.Ne sperie tot ce nu cunoastem sau ce nu am crezut ca se poate intampla, ca ne putem afla.
     Batranii sunt inceti.Repeta aceleasi cuvinte, crezand ca tu le-ai uitat.Si drama lor e drama noastra.Si toate vietile, ale noastre. Si le sti pe de rost.Le vezi chipurile de dupa ferestre si plangi cand te gandesti cat inseamna ei pentru tine.Putini sunt cei care iau mana batranului si o duc la obraz in semn de recunostinta, dar si mai putini sunt cei care au batrani valorosi alaturi de care si-au format o relatie indestructibila, ca noi.Cand i-am zambit ultima data batranului de langa noi si l-am luat in brate?
    Suntem tristi.Compatimitori.Uitati de sine si de lume.Toti interesati, toti nepasatori.Batranii singuri cauta companie.Nu stiu ca unii sunt ursi, ca unii sunt oameni.Ca acei ursi vin doar la miere, la bogatie, iar ceilalti, oamenii, vin de fapt, doar la ei, ca mierea nu conteaza, ca ce-i important e relatia si atat.Ii indruma.Batranii sunt de fapt copii, copii in varsta, copii care depind de tine, vor acadele, sa fii cu ei, sa lucrezi ptr ei.Vor marea cu sarea, vor totul sau nimic.Uneori uita sa creada, isi intind mainile-nspre noi, privesc blajin si fix..si..nu primesc nimic.Ecoul suferintei lor nu se aude, doar ceasul care ticaie ii fac sa vibreze de teama.Sunt mici.Se cred nefolositori si sufera.Privesc in gol si sunt numai ei.Vor doar iubire.In schimb au primit uitare.Vor doar protectie.In schimb au primit campia nuda.Aspira la masa rotunda.In schimb nu e decat patrata, iar familia..lipseste.
    De cate ori nu ai simtit masa ca e patrata?De cate ori nu am lipsit, iar eu..am uitat sa-ti zambesc?De cate ori uitam ca timpul trece, si pravalia se inchide?
     Nu stiu cum ai putut suporta, e greu cu el.Te admir.Te iubesc.Continui sa fi eroina mea.Cararile mele au pasii tai si ai mamei.Baza a tatalui.Voi sunteti combustia ce ma avanta-n fiecare zi in realitate.Sa fiu puternica.Sa nu ma doara atunci cand sunt singura, cand mai nou, iubirea celor doi e segmentata.
     Acum invat viata si viata ma invata pe mine.Invat cum sa fiu responsabila, cum sa fiu matura.Sa nu uit ce a fost, sa cred in ce va veni.
     Ai fost curajoasa.Intr-o lume nebuna.Ai condus orchestra cu o maiestrie de invidiat, desi randurile erau risipite, nótele haotice, uneori, instruméntele prea grele.Dar cantam.Duceam cantecul mai departe si te priveam cu mandrie.Insa odata ce ai plecat, nótele au incetat sa mai cante.Au tacut.Au tacut ca pianul ce incearca sa cante, dar claviatura nu merge.Notele s-au dizolvat.Si noul dirijor conduce orchestra stramb si nótele scartaie, melodía doare, melodía enerveaza.
      Adeptii formatiei, fieare isi impune propriul stil, propria parere si personalitate.Dar pentru ca vor binele, cred, parca, parca, duc povestea mai departe.Nu stiu sa cant.Totdeuna am fost afoana.Dar pentru tine si pentru cei din orchestra am sa compun cel mai frumos cant posibil.Eu.Viata mea.Vrabia pe o creanga , sa fie fericita, sa fie mandra.Sa fie ei entuziasmati.Sa gandeasca pentru toti.Sa renunte toti la interese.
    Si-o sa zburam cu totii spre propriile vise, planuri, dar ne vom intalnii mereu in acelasi loc de aici, aceasi intersectie de acum.Caci toti suntem aproape.Toti suntem departe.Nimeni nu se poate ascunde.
    

sâmbătă, 4 iunie 2011

Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…


I . Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

     

      Doamne,

     Incep un dialog cu Tine, prin cuvinte simple, asa cum ne-ai invatat pe fiecare dintre noi, simplitate.
Deci, pentru noi toti Doamne :
- De ce am uitat sa fim fericiti si ne-ai lasat sa ne pierdem in vanitate?Tu ai creat lumea  in dar pentru noi, iar acum, Tu esti multumit  cu adevarat de cadourile care ti le facem?De ce ne lasi sa fim prosti?
- Iti place Doamne, cand uitam sa venim la Biserica?Cand uitam sa vorbim cu Tine, uitam de Tine?Cand uitam sa ne bucuram cu adevarat de viata?Care e scopul?
- De ce lasi suferinta pe Pamant si durere in jurul oamenilor?Ne lasi sa fim noi tari, prin noi, fara sa ne indrumi?
- De ce Doamne, copii de pe strazi, sunt necajiti si n-au unde sa doarma, iar altii au atatea?De ce exista diferinte intre noi?De ce exista sentimente precum : ura, invidia si resentimentele?
- Noi ne-am nascut ca sa fim fericiti si sa facem si pe altii fericiti, de ce Tu, Doamne, ai ales sa ii pui la incercare pe cei care vor sa fie cu adevarat fericiti?
- Crezi in noi atat de tare, incat ne lasi sa ne lovim singuri de pragul de sus si apoi abia sa ne dam seama ce simtim cu adevarat ¿
- Cand Ai creat Lumea, nu era decat natura curata, aerul proaspat, apa cristalina si animale ce Te incantau?De ce ai permis sa o distrugem, sa uitam unde am crescut inainte, sa construim cladiri, sa taiem copaci, suflete, sa iti mutilam opera ?
- De ce ai permis sa uitam de familie, de noi insine, pentru efemeritate?
-Unde mai este bucuria omului, in a-si revedea familia aproape?Bunica, mama, tata, bunic s.a., de ce Doamne, ii lasi sa fie departe de casa? Sau sa fie invizibili pentru unii, sa fie tratati ca ultimii oameni?
-De ce Doamne, nu lasi iubire, acolo unde e necesara iubirea, de ce apare cearta si minciuna?De ce, daca doi oameni se inteleg bine, trebuie sa apara nefericirea?De ce lasi depresia?
- De ce ne pui la incercare caracterul aparent puternic , prin situatii carora Sti bine ca nu le putem ceda sau le cedam, dar apoi avem carácter slab?
-Mi-ar placea sa despic firul in patru si sa imi imaginez o lume fericita in adevarul sens al cuvantului, sa vad o lume simpla, la o masa simpla si imbracati simplu, sa ii aud vorbind cu calm, mancand mancaruri nesofisticate, band bauturi de-ale casei, spunand bancuri, imbratisandu-se unul pe altul.Sa cred ca exista naivitate, iubire adevarata, fara sa apara alte teme colaterale.De ce Doamne, nu permiti, ca lumea sa se reuneasca impreuna la masa, sa se bucure unul de altul, asa cum este normal?De ce ne lasi impartiti, de ce ne lasi nepasatori?
- De ce lasi marea sa devina rosie, pentru ce uitam de sunetul ei de  iubirea ei sincera?
-- Pentru ce ai creat florile daca uitam de mirosul lor, prietenii, daca uitam nr lor intr-un colt de agenda, iubitul /a daca ne face sa suferim, oamenii daca dispar, in cele din urma?
- De ce uitam, sa ne bucuram de rasarit, de apus, de persoana care ne iese in cale, de bucuria persoanei iubite, de jocurile de demult ale copilariei, de visele din noi, de noi?
-De ce ne tremura picioarele cand vrem sa spunem “Imi pare rau”, “Te iubesc” sau “Chiar insemni ceva pentru mine” ¿
-De ce atunci cand plangem nu e nimeni langa noi, sau e in mod indiferent? De ce nu exista decat putini oameni alaturi de care sa te bucuri pe deplin, sa razi , sa plangi, sa dansezi, sa canti, sa alergi, sa vorbesti, sa iti spui ingrijorarile, planurile, sa te scufunzi in bratelele lor, sa ii privesti in ochi, sa le atingi chipul, sa ii iei in suflet si sa le spui ca nu vrei sa ii mai lasi sa plece?
- De ce uneori,  cand ne simtim neintelesi si foarte stresati,  uitam ca te avem pe Tine?
- De ce ne eschivam sa spunem ce simtim?De ce nu suntem noi, de ce suntem reci si duri?
- De ce uitam sa Iti multumim cand ni se intampla un lucru bun?De ce nu simtim recunostiinta?
- Poate ca auzi cand vrem sa iti multumim pentru fiecare floare si poate chiar necaz, caci ne-a intarit, dar nu Te auzim noi.
- Iti multumesc pentru fiecare dimineata cand m-am trezit alaturi de ea, cand imi erau acele clipe speciale, alaturi de ei.Vreau sa iti multumesc, pentru fiecare data cand am putut sa imi iau pe mine straie simple de tara, cand am putut sa o ajut in gradina, cand ma bucuram de zambetul ei, cand nu credeam ca o pot pierde.Sa iti multumesc pentru prietenii mei, care inseamna enorm pentru mine, sa iti multumesc pentru ei doi, caci sunt ai mei.Si pentru toate care au sa vina.
- Te rog sa ii lasi si pe ei sa iti multumeasca, pentru ca au multe sa-ti spuna.
-  Si totusi, de ce nu stim sa dormim in iarba, sa stam in copaci, sa mergem  cu ochii inchisi spre un drum necunoscut?
- De ce nu stim sa deschidem bratele in fata provocarilor?In fata usilor?De ce le lasi deschise daca nu stim sa pasim prin ele?
- De ce lasi geamurile deschise daca nu stim sa ne uitam spre copaci?
 -Pentru ce suntem rai, daca exista iubirea?

 II. Scrisoare catre tata, 


                  Draga tati, 

                 
                           
                         Mie putin rusine, pentru ca nu stiu cu ce sa incep, habar nu am ce sa iti zic, ce sa exprim.As putea sa incep prin a spune ca sunt fericita, asta datorita faptului ca relatia noastra a inceput sa se schimbe, chiar daca nu foarte mult e un progres.Stiu ca tie greu fara mama ta, caci atat pentru tine cat si pentru mine a fost mai mult decat importanta, stiu si ca din cauza asta nu iti prea vine sa mergi in cartierul ala, stiu ca iti amintesti o gramada de chestii si eu stiu ce am zis. Dar stiu acum, ca suntem noi doi si asta e tot ce conteaza si imi doresc ca totul sa evolueze si mai mult si si mai bine. Nu imi place ca inca ne lipseste timpul, ca desi stam in acelasi loc, abia ne intalnim, ca de multe ori, abia ne vorbim si suntem prea obositi ca sa ducem un dialog pana la capat, dar  de cele mai multe ori, ar trebui sa fie exact invers, sa nu uitam ca timpul zboara, oportunitatiile dispar si nu vreau sa mi se mai intample sa plec fara sa ofer o imbratisare, fara sa spun cat de mult te iubesc si insemni pentru mine.Cat de mult iti multumesc; nu mai vreau sa regret dupa aceea ca nu am spus toate astea si sa ma invinovatesc continuu.

[...se continua]

                     

Ceasul care isi schimba anotimpul...

 
                 Ma uitam pe Facebook, nu mai prea scriu pe el, dar imi place sa vizionez ce-i mai nou...da, deci vizionam ce era nou si am dat peste poze de banchet a promotiei de anul acesta (2011) si mi-am amintit ca eu anul viitor voi termina facultatea, ca acum o saptamana stateam in fata facultatii si ma uitam la cei care erau stransi acolo si isi aruncau tocile deasupra capului inspre cer...si ma imaginam pe mine la anul facand acelasi lucru..ma imginam plangand alaturi de cretinele mele, de lumea mea, de satra mea, de colegii mei, de cei de langa mine, de familia mea langa mine...Imi venea sa rad isteric, pentru ca stiam ca toca ce o voi arunca la anul inspre cer va fi in semn de fericire ca am reusit sa termin facultatea, ca voi fi absolventa si ca ea va fi mandra de mine, ei vor si mandri de mine si eu la fel...Dar cel mai mult o voi arunca cu toata puterea, in sus, pentru bunica mea, sa vada de acolo ca are motive de bucurie si ca orideunde as fi ea se va bucura impreuna cu mine..Imi va fi usor poate sa imbratisez ceva ce nu exista, dar doar din cauza asta s-a inventat puterea dragostei...Ma gandeam ce repede trece timpul si  nimeni nu stie sa se bucure in realitate de el..Uitam sa fim fericiti, suntem prea stresati...

 Stiu doar ca vom merge mai departe, no grupul nostru, mergand spre un viitor deosebit in psihologie sau orice altceva, numai acel ceva sa ne tina impreuna...mereu..orice ar fi,oricand la orice ora, in orice zi sau circumstanta...cu viitori, copii, soti, familie, mereu impreuna toti, mereu speciali...V-ati prins..Da voi :)

M, you know :)...

For my band, with love :).




vineri, 27 mai 2011

Fata merge pe jos....








  E un cliseu, o dorinta, o absurditate, o libertate neinteleasa ceva care sti numai tu ca e special si nimeni poate nu are sa te inteleaga de ce ai chef sa mergi pe "jos".Asta poate pentru ca ne place tuturora simplitatea, sa simtim talpile lipite de pamant adica "talpile" lipite de ce ne face sa fim fericiti cu adevarat, sa fim mai aproape de visele noastre, de placeri, de gandurile ascunse care nici nu ne-au trecut prin cap ca le-am putea avea si in felul acesta am putea protesta in fata lumii prin "datul din picioare" si sa aratam ca nu suntem de acord cu lumea, caci lumea nu e cea care ne decide soarta.Daca am vrea sa protestam, sa ne urmam drumul si sa facem orice pentru a ne indeplini idealurile inevitabil am simtii cum vinovatia ne cuprinde, pentru ca ei raman in spatele nostru si noi nu facem altceva decat sa ne distram fara sa ne gandim la ei, la ratiunea care zice "taci si fa asa cum zic ei".Eu una ma simt vinovata, pentru ca fac toate astea.Ca vreau sa fiu libera, ca vreau sa merg pe "jos" cu dramul meu de demnitate, cu prietenii mei de suflet alaturi, n-am chef sa zic adevarati pentru ca nici nu stiu cuvantul asta, le zic de suflet, pentru ca stiu ca intr-un fel sau altul sunt si eu asa pentru ei.E mai ok sa fi realist decat pragmatic.
                As vrea sa fi aici, alaturi de mine, sa simtim impreuna dorinta de a merge pe jos, sa ne bucuram de viata asa cum numai noi stim si sa imi dai doua palme pozitive cand te intorci din capitala, sa numai fiu atat de afectata incat sa ma intreb cu naiba as putea sa ies din asta.Sa ma divid.Te poti divide intre oamenii care-i iubesti?Nu-i cea mai absurda lege din Univers?Ce am sa fac cand imi vad de viata mea si pe partea sentimentala, am sa simt vinovata de fiecare data cand ies undeva, cand simt ca sunt fericita, sa cred ca fericirea asta nu imi corespunde, iar acuma daca m-ar auzi psiholoaga mi-ar tipa in ureche si mi-ar spune sa-mi revin, pentru ca eu am grija de capatul meu de relatie, dar ca si cel de langa mine, trebuie sa faca la fel si nu ii pot impune asta.M-as simti ca i-as trada, daca eu as fi fericita si ei nu ?Daca sunt singuri si nu au cine convietui asa cum se merita?Sa simt tristetea ca nimic nu-i ca inainte?Ce pot sa fac.Ma intreb si daca postul asta isi are farmecul, pe langa faptul ca imi zic gandurile...

      Parinti si copii...mergeti pe jos..simtiti viata asa cum vreti sa o sarbatoriti ca traiti..bani nu va gadila sufletul la o imbratisare, o sarutare, o soapta spusa la ureche, la o nevorbitoare petrecere cu cei care ii adori, la cuvantul iubire, la campia infinita ce te asteapta in fata sa o simti, sa-ti vibreze pamantul sub picioare, sa tipi cat de tin plamanii de tare, ca sunt beat/a de fericire, la ce te face sa fii cu adevarat liber, asa cum face viata simpla, simplitatea, ca al naibii de dependenti devenim la bani si ei nu fac fericirea, ei o doar intretin..Nu depasiti limita cu ei...Mergeti pe jos si simtiti cum sunteti liberi, fara sa va pese de reguli, de buna purtare, de mai multe ori in viata fi viking si ai sa ramai intreg..sufleteste:) Nu fiti prosti si va inglobati in bani, in lucruri efemere, in cartonase galbene din lipsa proiectelor neterminate la termen, in durerea facuta de ghiara tradarii, suferintei, in nisipul tare ce te impunge in talpa caci ai suparari zilnice..Ia-ti 5 minute pe zi, cu tine insati, uita de restul lumii si regaseste in plenitudinea ta, nu incerca sa iti culegi ramasitele de pe jos, decat cand e prea tarziu si nu mai ai "lipici"...Priveste adanc in tine si afla ce iti doresti..Eu nu imi doresc decat sa numai fiu "vinovata" ca vreau sa fiu fericita...Absurditatea vinovatiei asteia nu vine decat din principiile create din solidaritate, din relatia puternica cu celalalt, dar eu parca, as fi convinsa ca el n-ar tipa daca am fi fericiti...sau poate ca da si ar fi dezamagit, ma rog...Haide-ti la un dialog interior?Ce vrem, fericire sau nu? De ce sa mai simt vinovata ca ei sunt asa si as face o eroare daca mi-as vedea de viata mea fara sa ii ranesc..poate pentru ca lor le e comod asa, poate n-am ce sa la fac?

Dee, cafeaua te asteapta mereu, sa povestim si sa ne distram cum n-am facut-o niciodata, sa ne indeplinim planurile de pe hartie, sa le vedem realitate in fata ochilor nostrii, conturandu-se in lumea asa cum i-am creonat schita pe coala...Sa fim fericite :)!