Duminica, 19.06.11
Nu merge.Oricat as incerca.Nu’s Veta, Maria sau alta persoana, dar mai cu seama Veta.
Fiecare fuge de responsabilitate.Se ascunde cu un deget dupa soare.Ori altii sunt prea obositi ca sa mai lupte, ceilalti preaa indurerati ca sa mai spere, in noul loc sa viseze.
De ce nu ne-am dat seama cat de greu iti e? Cat tanjeai dupa dragostea mea, dragostea lui, dragostea noastra?!As face orice sa nu fi fost atat de oarba.Nimic nu-i garantat pe lumea asta, nici macar noi.Stim cand murim, stim ce facem maine, la anul?
Plina de plase si cu capul-n nori, reproducand in minte imaginile fericite.Mult prea tarziu.Total prea de nesuportat.Unde e lumea buna?!Unde e iubirea?!Unde sunt ei, unde suntem noi ?!Ne-am spart oglinzile sa nu ne mai vedem chipurile, ne sperie.Ne sperie tot ce nu cunoastem sau ce nu am crezut ca se poate intampla, ca ne putem afla.
Batranii sunt inceti.Repeta aceleasi cuvinte, crezand ca tu le-ai uitat.Si drama lor e drama noastra.Si toate vietile, ale noastre. Si le sti pe de rost.Le vezi chipurile de dupa ferestre si plangi cand te gandesti cat inseamna ei pentru tine.Putini sunt cei care iau mana batranului si o duc la obraz in semn de recunostinta, dar si mai putini sunt cei care au batrani valorosi alaturi de care si-au format o relatie indestructibila, ca noi.Cand i-am zambit ultima data batranului de langa noi si l-am luat in brate?
Suntem tristi.Compatimitori.Uitati de sine si de lume.Toti interesati, toti nepasatori.Batranii singuri cauta companie.Nu stiu ca unii sunt ursi, ca unii sunt oameni.Ca acei ursi vin doar la miere, la bogatie, iar ceilalti, oamenii, vin de fapt, doar la ei, ca mierea nu conteaza, ca ce-i important e relatia si atat.Ii indruma.Batranii sunt de fapt copii, copii in varsta, copii care depind de tine, vor acadele, sa fii cu ei, sa lucrezi ptr ei.Vor marea cu sarea, vor totul sau nimic.Uneori uita sa creada, isi intind mainile-nspre noi, privesc blajin si fix..si..nu primesc nimic.Ecoul suferintei lor nu se aude, doar ceasul care ticaie ii fac sa vibreze de teama.Sunt mici.Se cred nefolositori si sufera.Privesc in gol si sunt numai ei.Vor doar iubire.In schimb au primit uitare.Vor doar protectie.In schimb au primit campia nuda.Aspira la masa rotunda.In schimb nu e decat patrata, iar familia..lipseste.
De cate ori nu ai simtit masa ca e patrata?De cate ori nu am lipsit, iar eu..am uitat sa-ti zambesc?De cate ori uitam ca timpul trece, si pravalia se inchide?
Nu stiu cum ai putut suporta, e greu cu el.Te admir.Te iubesc.Continui sa fi eroina mea.Cararile mele au pasii tai si ai mamei.Baza a tatalui.Voi sunteti combustia ce ma avanta-n fiecare zi in realitate.Sa fiu puternica.Sa nu ma doara atunci cand sunt singura, cand mai nou, iubirea celor doi e segmentata.
Acum invat viata si viata ma invata pe mine.Invat cum sa fiu responsabila, cum sa fiu matura.Sa nu uit ce a fost, sa cred in ce va veni.
Ai fost curajoasa.Intr-o lume nebuna.Ai condus orchestra cu o maiestrie de invidiat, desi randurile erau risipite, nótele haotice, uneori, instruméntele prea grele.Dar cantam.Duceam cantecul mai departe si te priveam cu mandrie.Insa odata ce ai plecat, nótele au incetat sa mai cante.Au tacut.Au tacut ca pianul ce incearca sa cante, dar claviatura nu merge.Notele s-au dizolvat.Si noul dirijor conduce orchestra stramb si nótele scartaie, melodía doare, melodía enerveaza.
Adeptii formatiei, fieare isi impune propriul stil, propria parere si personalitate.Dar pentru ca vor binele, cred, parca, parca, duc povestea mai departe.Nu stiu sa cant.Totdeuna am fost afoana.Dar pentru tine si pentru cei din orchestra am sa compun cel mai frumos cant posibil.Eu.Viata mea.Vrabia pe o creanga , sa fie fericita, sa fie mandra.Sa fie ei entuziasmati.Sa gandeasca pentru toti.Sa renunte toti la interese.
Si-o sa zburam cu totii spre propriile vise, planuri, dar ne vom intalnii mereu in acelasi loc de aici, aceasi intersectie de acum.Caci toti suntem aproape.Toti suntem departe.Nimeni nu se poate ascunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu