E un cliseu, o dorinta, o absurditate, o libertate neinteleasa ceva care sti numai tu ca e special si nimeni poate nu are sa te inteleaga de ce ai chef sa mergi pe "jos".Asta poate pentru ca ne place tuturora simplitatea, sa simtim talpile lipite de pamant adica "talpile" lipite de ce ne face sa fim fericiti cu adevarat, sa fim mai aproape de visele noastre, de placeri, de gandurile ascunse care nici nu ne-au trecut prin cap ca le-am putea avea si in felul acesta am putea protesta in fata lumii prin "datul din picioare" si sa aratam ca nu suntem de acord cu lumea, caci lumea nu e cea care ne decide soarta.Daca am vrea sa protestam, sa ne urmam drumul si sa facem orice pentru a ne indeplini idealurile inevitabil am simtii cum vinovatia ne cuprinde, pentru ca ei raman in spatele nostru si noi nu facem altceva decat sa ne distram fara sa ne gandim la ei, la ratiunea care zice "taci si fa asa cum zic ei".Eu una ma simt vinovata, pentru ca fac toate astea.Ca vreau sa fiu libera, ca vreau sa merg pe "jos" cu dramul meu de demnitate, cu prietenii mei de suflet alaturi, n-am chef sa zic adevarati pentru ca nici nu stiu cuvantul asta, le zic de suflet, pentru ca stiu ca intr-un fel sau altul sunt si eu asa pentru ei.E mai ok sa fi realist decat pragmatic.
As vrea sa fi aici, alaturi de mine, sa simtim impreuna dorinta de a merge pe jos, sa ne bucuram de viata asa cum numai noi stim si sa imi dai doua palme pozitive cand te intorci din capitala, sa numai fiu atat de afectata incat sa ma intreb cu naiba as putea sa ies din asta.Sa ma divid.Te poti divide intre oamenii care-i iubesti?Nu-i cea mai absurda lege din Univers?Ce am sa fac cand imi vad de viata mea si pe partea sentimentala, am sa simt vinovata de fiecare data cand ies undeva, cand simt ca sunt fericita, sa cred ca fericirea asta nu imi corespunde, iar acuma daca m-ar auzi psiholoaga mi-ar tipa in ureche si mi-ar spune sa-mi revin, pentru ca eu am grija de capatul meu de relatie, dar ca si cel de langa mine, trebuie sa faca la fel si nu ii pot impune asta.M-as simti ca i-as trada, daca eu as fi fericita si ei nu ?Daca sunt singuri si nu au cine convietui asa cum se merita?Sa simt tristetea ca nimic nu-i ca inainte?Ce pot sa fac.Ma intreb si daca postul asta isi are farmecul, pe langa faptul ca imi zic gandurile...
Parinti si copii...mergeti pe jos..simtiti viata asa cum vreti sa o sarbatoriti ca traiti..bani nu va gadila sufletul la o imbratisare, o sarutare, o soapta spusa la ureche, la o nevorbitoare petrecere cu cei care ii adori, la cuvantul iubire, la campia infinita ce te asteapta in fata sa o simti, sa-ti vibreze pamantul sub picioare, sa tipi cat de tin plamanii de tare, ca sunt beat/a de fericire, la ce te face sa fii cu adevarat liber, asa cum face viata simpla, simplitatea, ca al naibii de dependenti devenim la bani si ei nu fac fericirea, ei o doar intretin..Nu depasiti limita cu ei...Mergeti pe jos si simtiti cum sunteti liberi, fara sa va pese de reguli, de buna purtare, de mai multe ori in viata fi viking si ai sa ramai intreg..sufleteste:) Nu fiti prosti si va inglobati in bani, in lucruri efemere, in cartonase galbene din lipsa proiectelor neterminate la termen, in durerea facuta de ghiara tradarii, suferintei, in nisipul tare ce te impunge in talpa caci ai suparari zilnice..Ia-ti 5 minute pe zi, cu tine insati, uita de restul lumii si regaseste in plenitudinea ta, nu incerca sa iti culegi ramasitele de pe jos, decat cand e prea tarziu si nu mai ai "lipici"...Priveste adanc in tine si afla ce iti doresti..Eu nu imi doresc decat sa numai fiu "vinovata" ca vreau sa fiu fericita...Absurditatea vinovatiei asteia nu vine decat din principiile create din solidaritate, din relatia puternica cu celalalt, dar eu parca, as fi convinsa ca el n-ar tipa daca am fi fericiti...sau poate ca da si ar fi dezamagit, ma rog...Haide-ti la un dialog interior?Ce vrem, fericire sau nu? De ce sa mai simt vinovata ca ei sunt asa si as face o eroare daca mi-as vedea de viata mea fara sa ii ranesc..poate pentru ca lor le e comod asa, poate n-am ce sa la fac?
Dee, cafeaua te asteapta mereu, sa povestim si sa ne distram cum n-am facut-o niciodata, sa ne indeplinim planurile de pe hartie, sa le vedem realitate in fata ochilor nostrii, conturandu-se in lumea asa cum i-am creonat schita pe coala...Sa fim fericite :)!
