Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

I . Monolog catre Dumnezeu si Scrisoare catre tata…

     

      Doamne,

     Incep un dialog cu Tine, prin cuvinte simple, asa cum ne-ai invatat pe fiecare dintre noi, simplitate.

Deci, pentru noi toti Doamne :

- De ce am uitat sa fim fericiti si ne-ai lasat sa ne pierdem in vanitate?Tu ai creat lumea  in dar pentru noi, iar acum, Tu esti multumit  cu adevarat de cadourile care ti le facem?De ce ne lasi sa fim prosti?

- Iti place Doamne, cand uitam sa venim la Biserica?Cand uitam sa vorbim cu Tine, uitam de Tine?Cand uitam sa ne bucuram cu adevarat de viata?Care e scopul?

- De ce lasi suferinta pe Pamant si durere in jurul oamenilor?Ne lasi sa fim noi tari, prin noi, fara sa ne indrumi?

- De ce Doamne, copii de pe strazi, sunt necajiti si n-au unde sa doarma, iar altii au atatea?De ce exista diferinte intre noi?De ce exista sentimente precum : ura, invidia si resentimentele?

- Noi ne-am nascut ca sa fim fericiti si sa facem si pe altii fericiti, de ce Tu, Doamne, ai ales sa ii pui la incercare pe cei care vor sa fie cu adevarat fericiti?

- Crezi in noi atat de tare, incat ne lasi sa ne lovim singuri de pragul de sus si apoi abia sa ne dam seama ce simtim cu adevarat ¿

- Cand Ai creat Lumea, nu era decat natura curata, aerul proaspat, apa cristalina si animale ce Te incantau?De ce ai permis sa o distrugem, sa uitam unde am crescut inainte, sa construim cladiri, sa taiem copaci, suflete, sa iti mutilam opera ?

- De ce ai permis sa uitam de familie, de noi insine, pentru efemeritate?

-Unde mai este bucuria omului, in a-si revedea familia aproape?Bunica, mama, tata, bunic s.a., de ce Doamne, ii lasi sa fie departe de casa? Sau sa fie invizibili pentru unii, sa fie tratati ca ultimii oameni?

-De ce Doamne, nu lasi iubire, acolo unde e necesara iubirea, de ce apare cearta si minciuna?De ce, daca doi oameni se inteleg bine, trebuie sa apara nefericirea?De ce lasi depresia?

- De ce ne pui la incercare caracterul aparent puternic , prin situatii carora Sti bine ca nu le putem ceda sau le cedam, dar apoi avem carácter slab?

-Mi-ar placea sa despic firul in patru si sa imi imaginez o lume fericita in adevarul sens al cuvantului, sa vad o lume simpla, la o masa simpla si imbracati simplu, sa ii aud vorbind cu calm, mancand mancaruri nesofisticate, band bauturi de-ale casei, spunand bancuri, imbratisandu-se unul pe altul.Sa cred ca exista naivitate, iubire adevarata, fara sa apara alte teme colaterale.De ce Doamne, nu permiti, ca lumea sa se reuneasca impreuna la masa, sa se bucure unul de altul, asa cum este normal?De ce ne lasi impartiti, de ce ne lasi nepasatori?

- De ce lasi marea sa devina rosie, pentru ce uitam de sunetul ei de  iubirea ei sincera?

-- Pentru ce ai creat florile daca uitam de mirosul lor, prietenii, daca uitam nr lor intr-un colt de agenda, iubitul /a daca ne face sa suferim, oamenii daca dispar, in cele din urma?

- De ce uitam, sa ne bucuram de rasarit, de apus, de persoana care ne iese in cale, de bucuria persoanei iubite, de jocurile de demult ale copilariei, de visele din noi, de noi?

-De ce ne tremura picioarele cand vrem sa spunem “Imi pare rau”, “Te iubesc” sau “Chiar insemni ceva pentru mine” ¿

-De ce atunci cand plangem nu e nimeni langa noi, sau e in mod indiferent? De ce nu exista decat putini oameni alaturi de care sa te bucuri pe deplin, sa razi , sa plangi, sa dansezi, sa canti, sa alergi, sa vorbesti, sa iti spui ingrijorarile, planurile, sa te scufunzi in bratelele lor, sa ii privesti in ochi, sa le atingi chipul, sa ii iei in suflet si sa le spui ca nu vrei sa ii mai lasi sa plece?

- De ce uneori,  cand ne simtim neintelesi si foarte stresati,  uitam ca te avem pe Tine?

- De ce ne eschivam sa spunem ce simtim?De ce nu suntem noi, de ce suntem reci si duri?

- De ce uitam sa Iti multumim cand ni se intampla un lucru bun?De ce nu simtim recunostiinta?

- Poate ca auzi cand vrem sa iti multumim pentru fiecare floare si poate chiar necaz, caci ne-a intarit, dar nu Te auzim noi.

- Iti multumesc pentru fiecare dimineata cand m-am trezit alaturi de ea, cand imi erau acele clipe speciale, alaturi de ei.Vreau sa iti multumesc, pentru fiecare data cand am putut sa imi iau pe mine straie simple de tara, cand am putut sa o ajut in gradina, cand ma bucuram de zambetul ei, cand nu credeam ca o pot pierde.Sa iti multumesc pentru prietenii mei, care inseamna enorm pentru mine, sa iti multumesc pentru ei doi, caci sunt ai mei.Si pentru toate care au sa vina.

- Te rog sa ii lasi si pe ei sa iti multumeasca, pentru ca au multe sa-ti spuna.

-  Si totusi, de ce nu stim sa dormim in iarba, sa stam in copaci, sa mergem  cu ochii inchisi spre un drum necunoscut?

- De ce nu stim sa deschidem bratele in fata provocarilor?In fata usilor?De ce le lasi deschise daca nu stim sa pasim prin ele?

- De ce lasi geamurile deschise daca nu stim sa ne uitam spre copaci?

 -Pentru ce suntem rai, daca exista iubirea?

 II. Scrisoare catre tata, 

                  Draga tati, 

                 

                           

                         Mie putin rusine, pentru ca nu stiu cu ce sa incep, habar nu am ce sa iti zic, ce sa exprim.As putea sa incep prin a spune ca sunt fericita, asta datorita faptului ca relatia noastra a inceput sa se schimbe, chiar daca nu foarte mult e un progres.Stiu ca tie greu fara mama ta, caci atat pentru tine cat si pentru mine a fost mai mult decat importanta, stiu si ca din cauza asta nu iti prea vine sa mergi in cartierul ala, stiu ca iti amintesti o gramada de chestii si eu stiu ce am zis. Dar stiu acum, ca suntem noi doi si asta e tot ce conteaza si imi doresc ca totul sa evolueze si mai mult si si mai bine. Nu imi place ca inca ne lipseste timpul, ca desi stam in acelasi loc, abia ne intalnim, ca de multe ori, abia ne vorbim si suntem prea obositi ca sa ducem un dialog pana la capat, dar  de cele mai multe ori, ar trebui sa fie exact invers, sa nu uitam ca timpul zboara, oportunitatiile dispar si nu vreau sa mi se mai intample sa plec fara sa ofer o imbratisare, fara sa spun cat de mult te iubesc si insemni pentru mine.Cat de mult iti multumesc; nu mai vreau sa regret dupa aceea ca nu am spus toate astea si sa ma invinovatesc continuu.

[...se continua]

                     

Ceasul care isi schimba anotimpul...

 
                 Ma uitam pe Facebook, nu mai prea scriu pe el, dar imi place sa vizionez ce-i mai nou...da, deci vizionam ce era nou si am dat peste poze de banchet a promotiei de anul acesta (2011) si mi-am amintit ca eu anul viitor voi termina facultatea, ca acum o saptamana stateam in fata facultatii si ma uitam la cei care erau stransi acolo si isi aruncau tocile deasupra capului inspre cer...si ma imaginam pe mine la anul facand acelasi lucru..ma imginam plangand alaturi de cretinele mele, de lumea mea, de satra mea, de colegii mei, de cei de langa mine, de familia mea langa mine...Imi venea sa rad isteric, pentru ca stiam ca toca ce o voi arunca la anul inspre cer va fi in semn de fericire ca am reusit sa termin facultatea, ca voi fi absolventa si ca ea va fi mandra de mine, ei vor si mandri de mine si eu la fel...Dar cel mai mult o voi arunca cu toata puterea, in sus, pentru bunica mea, sa vada de acolo ca are motive de bucurie si ca orideunde as fi ea se va bucura impreuna cu mine..Imi va fi usor poate sa imbratisez ceva ce nu exista, dar doar din cauza asta s-a inventat puterea dragostei...Ma gandeam ce repede trece timpul si  nimeni nu stie sa se bucure in realitate de el..Uitam sa fim fericiti, suntem prea stresati...

 Stiu doar ca vom merge mai departe, no grupul nostru, mergand spre un viitor deosebit in psihologie sau orice altceva, numai acel ceva sa ne tina impreuna...mereu..orice ar fi,oricand la orice ora, in orice zi sau circumstanta...cu viitori, copii, soti, familie, mereu impreuna toti, mereu speciali...V-ati prins..Da voi :)

M, you know :)...

For my band, with love :).

Fata merge pe jos....

  E un cliseu, o dorinta, o absurditate, o libertate neinteleasa ceva care sti numai tu ca e special si nimeni poate nu are sa te inteleaga de ce ai chef sa mergi pe "jos".Asta poate pentru ca ne place tuturora simplitatea, sa simtim talpile lipite de pamant adica "talpile" lipite de ce ne face sa fim fericiti cu adevarat, sa fim mai aproape de visele noastre, de placeri, de gandurile ascunse care nici nu ne-au trecut prin cap ca le-am putea avea si in felul acesta am putea protesta in fata lumii prin "datul din picioare" si sa aratam ca nu suntem de acord cu lumea, caci lumea nu e cea care ne decide soarta.Daca am vrea sa protestam, sa ne urmam drumul si sa facem orice pentru a ne indeplini idealurile inevitabil am simtii cum vinovatia ne cuprinde, pentru ca ei raman in spatele nostru si noi nu facem altceva decat sa ne distram fara sa ne gandim la ei, la ratiunea care zice "taci si fa asa cum zic ei".Eu una ma simt vinovata, pentru ca fac toate astea.Ca vreau sa fiu libera, ca vreau sa merg pe "jos" cu dramul meu de demnitate, cu prietenii mei de suflet alaturi, n-am chef sa zic adevarati pentru ca nici nu stiu cuvantul asta, le zic de suflet, pentru ca stiu ca intr-un fel sau altul sunt si eu asa pentru ei.E mai ok sa fi realist decat pragmatic.
                As vrea sa fi aici, alaturi de mine, sa simtim impreuna dorinta de a merge pe jos, sa ne bucuram de viata asa cum numai noi stim si sa imi dai doua palme pozitive cand te intorci din capitala, sa numai fiu atat de afectata incat sa ma intreb cu naiba as putea sa ies din asta.Sa ma divid.Te poti divide intre oamenii care-i iubesti?Nu-i cea mai absurda lege din Univers?Ce am sa fac cand imi vad de viata mea si pe partea sentimentala, am sa simt vinovata de fiecare data cand ies undeva, cand simt ca sunt fericita, sa cred ca fericirea asta nu imi corespunde, iar acuma daca m-ar auzi psiholoaga mi-ar tipa in ureche si mi-ar spune sa-mi revin, pentru ca eu am grija de capatul meu de relatie, dar ca si cel de langa mine, trebuie sa faca la fel si nu ii pot impune asta.M-as simti ca i-as trada, daca eu as fi fericita si ei nu ?Daca sunt singuri si nu au cine convietui asa cum se merita?Sa simt tristetea ca nimic nu-i ca inainte?Ce pot sa fac.Ma intreb si daca postul asta isi are farmecul, pe langa faptul ca imi zic gandurile...

      Parinti si copii...mergeti pe jos..simtiti viata asa cum vreti sa o sarbatoriti ca traiti..bani nu va gadila sufletul la o imbratisare, o sarutare, o soapta spusa la ureche, la o nevorbitoare petrecere cu cei care ii adori, la cuvantul iubire, la campia infinita ce te asteapta in fata sa o simti, sa-ti vibreze pamantul sub picioare, sa tipi cat de tin plamanii de tare, ca sunt beat/a de fericire, la ce te face sa fii cu adevarat liber, asa cum face viata simpla, simplitatea, ca al naibii de dependenti devenim la bani si ei nu fac fericirea, ei o doar intretin..Nu depasiti limita cu ei...Mergeti pe jos si simtiti cum sunteti liberi, fara sa va pese de reguli, de buna purtare, de mai multe ori in viata fi viking si ai sa ramai intreg..sufleteste:) Nu fiti prosti si va inglobati in bani, in lucruri efemere, in cartonase galbene din lipsa proiectelor neterminate la termen, in durerea facuta de ghiara tradarii, suferintei, in nisipul tare ce te impunge in talpa caci ai suparari zilnice..Ia-ti 5 minute pe zi, cu tine insati, uita de restul lumii si regaseste in plenitudinea ta, nu incerca sa iti culegi ramasitele de pe jos, decat cand e prea tarziu si nu mai ai "lipici"...Priveste adanc in tine si afla ce iti doresti..Eu nu imi doresc decat sa numai fiu "vinovata" ca vreau sa fiu fericita...Absurditatea vinovatiei asteia nu vine decat din principiile create din solidaritate, din relatia puternica cu celalalt, dar eu parca, as fi convinsa ca el n-ar tipa daca am fi fericiti...sau poate ca da si ar fi dezamagit, ma rog...Haide-ti la un dialog interior?Ce vrem, fericire sau nu? De ce sa mai simt vinovata ca ei sunt asa si as face o eroare daca mi-as vedea de viata mea fara sa ii ranesc..poate pentru ca lor le e comod asa, poate n-am ce sa la fac?

Dee, cafeaua te asteapta mereu, sa povestim si sa ne distram cum n-am facut-o niciodata, sa ne indeplinim planurile de pe hartie, sa le vedem realitate in fata ochilor nostrii, conturandu-se in lumea asa cum i-am creonat schita pe coala...Sa fim fericite :)!

Paradoxul zilelor noastre...

"Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui "TE IUBESC" partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.


[OCTAVIAN PALER]


              Nu ar mai fi loc de cuvinte intr-o poezie atat de atingatoare de suflete.Cel putin stiu ca pe mine m-a facut sa nu uit ce conteaza cu adevarat in viata asta.Deosebit :).

Le troisieme visite....

...Nu am scris totusi cele 80 de liniute..dar suficient cat sa ii citesc vreme de 5 minute...m-a pus sa ii citesc ce am scris, credeam ca va citi ea..eroare..nu le scanez, devine apoi exagerant..

    Deci "Un punct din lista era sa pot merge la psiholog (pot sa spun bifat), apoi imi doresc si vreau sa lupt sa se indeplineasca macar 99%", sa : - imi pastrez ambitia si curajul de a lupta pentru ceea ce vreau indiferent de obstacolele care mi se pun in cale;
                                                - sa-mi reuseasca lucrarea de la SB si sa am un summer job (acum-moment-temporar);
                                                - sa pot sa iau IELTS din iarna, sau cel tarziu, primavara;
                                                - sa imi iau diploma de masaj;
                                                - mi-as dori sa ma pot muta in chirie cu unii colegi ptr ultimul an de facultate, deci sa ii invat pe ai mei cu ideea ca nu sunt egoista daca plec;
                                                - vreau sa plec la anul cu W&T Agency;
                                                - sa ma descurc cu licenta;
                                                - sa particip la un concurs de ciclism;
                                                - sa gasesc persoana care sa ma faca sa ma indragostesc de ea si ea de mine;
                                                - sa fac curs de fotografie, echitatie, cofetar, pictura, etc.
                                                -cand imi merge bine sa nu uit de unde am plecat;
                                                - sa-mi pastrez prietenii din facultate, sa fac bridge jumping....sa plec o vara eu EVS..."
     Am mai vorbit despre temerile mele, despre vise, dorinte, calatorii, despre cam tot ce se regaseste in prima lista postata..

Dupa ce am terminat de citit m-a intrebat legat de chirie, de ce vreau sa ma mut?Cand imi vine cel mai des ideea asta?Si i-am spus cand simt ca nu mai am spatiul meu, cand nu ma pot desfasura eu si trebuie sa ma justific pentru tot, sau cand se contrazic...sau cand aveam problemele cu mine insami..m-a intrebat apoi cum il vad pe cel de care as vrea sa ma indragostesc si am spus ca ce ma intereseaza cel mai mult e sa ma inteleaga, sa ma iubeasca, sa fie plin de viata, nebun, cu umor deosebit, sa fie calm..energic, dar ca as mintii daca nu as spune ca nu mi-as dori sa arate si cat de cat bine..M-a intrebat din nou de mama..restul sedintei am vorbit in cele mai multe cazuri doar de ea..i-am povestit si de iesirea cu "m-ai dezamagit, uita-te ce mizerie e !" si ca ma simteam neputincioasa si rea, cea mai rea, pentru ca nu am facut nimic sa fie bine, dar ca nu vreau sa dau nici in victimizare sau compatimirii ptr mine..m-a intrebat de ce i-am dus flori, de ce o dadacesc atata, si i-am zis ptr am fost obisnuita de mica, de foarte mica sa fac asta, pentru ca de fapt nu a facut decat sa imi implementeze ideile ei, sa fiu o continuare a ei....I-am spus ca tot timpul mi se spunea cat de mult se sacrifica mama pentru mine si ca treebuie sa ii fiu recunoscatoare si tocmai faptul ca atunci cand ma cert imi vin in cap fazele astea, simt nevoie sa ii demonstrez acel multumesc..si mi-a spus ca Niciodata sa nu mai cred asta..pentru ca nu a plecat pentru mine ci pentru ea, ca daca ar fi plecat pentru mine eu nu as fi dorit sa ma angajez sa am banii mei fara atatea socoteli..ca eu sunt o persoana deosebita si apoi intr-un mod elegant mi-a dat de inteles acel complex in care uiti de unde incepi tu si unde continua persoana de care esti foarte atasat/a...ca dintre noi trei ea e cea mai materialista...ahh...cred caincep treptat sa inteleg totul ..m-a intrebat si de bunicul care sta singur, daca m-as muta cu el..si i-am zis ca mai stau acolo dar ca sa ma mut nu stiu..apoi m-a speriat prin a spune ca de cele mai multe ori persoana careia ii moare sotul, daca nu esti ajutata si e singura nu mai dureaza pana ce ii calca pe urme celui plecat...zau, m-am speriat..si recunosc ca uneori am intrebarile mele, unele cu sau fara raspuns ... si o intrebare cand vine vorba de asemenea afirmatii, e ca daca ceea ce  fac adica sa merg la psiholog e bine, sa te increzi 100% in el..eu nu stiu de ce, dar intuitia imi spui sa da, sa cred..sa cred in mine, ca vom reusi sa fim fericiti...nu-mi doresc mai mult :)